POPRAD, 21 DE ANI

Fix acum 21 de ani ajungeam in Poprad, mai exact la Spišská Sobota. M-am gandit atunci ca prietenii mei slovaci nu prea stiu sa petreaca de Revelion … Nu-mi vine sa cred ca a trecut asa repede. La 21 de ani, in unele tari, unii capata dreptul de a consuma alcool. Fotografia si-a mai pierdut din culoarea originala si, oricum, scanarea a alterat si ea un pic. Nu mai stiu pe ce film a fost facuta dar aparatul era vechiul meu Minolta X-300.

CĂRĂUŞUL GERMAN

După ce am stârnit oarece nedumeriri cu acel cărăuş pozat în Gaziantep, uite unul de sub Podul Grant. Asta pentru că am văzut ceva din aceeaşi familie auto în cel mai recent episod cu maşini vechi al prietenilor mai activi decât mine. Recunosc că mult mai ataşat sentimental sunt de vechile tramvaie Tatra care încă mai circulă destul de vioi după atâţi ani de serviciu, după cum se vede în fundal. Pentru mine ele sunt echivalentul lui VW Beetle la nivel de transport în comun.

A TOWER OF STRENGTH IS SOMETHING IT WILL NEVER BE

Discutam soarta castelului de apa de la Fabrica de Chibrituri, stiind ca sunt unii care vor sa faca pe acel loc un complex cu mai multe turnuri de 45 de metri dintre care sa mai rasara si doua de cate 60 (adica P+18). Ciudat, aceasta industrie din vremurile de pionierat ale domeniului din vechiul Regat al Romaniei, care a fost apoi si monopol al statului, nu este inscrisa in lista monumentelor istorice. Motiv pentru care a si fost agresata si lasata in paragina cu scop de specula imobiliara absolut dezgustatoare. Vorba cantecului lansat in ’61 si facut celebru abia in ’66: „I don’t want you, I don’t need you, I don’t love you any more!”

UŞILE DE DUMINICĂ 266

Usa asta am fotografiat-o in Genova si este asa prost incadrata pentru ca n-am vrut sa o pozez frontal, ca sa pot prinde usor volum. Din unghiul de unde am facut-o imi intra cu greu in cadru si partea de cornisa a ancadramentului asa ca am inclinat cat sa-mi intre si coltul cat de cat … Am mai fost in locul ala si noaptea, initial nu am reusit insa ca sa-mi aduc aminte unde era localizata piateta asta care se poate vedea si pe un alt blog cu multe ore de drum. E ultima usa a anului 2020 si ma gandeam in dimineata asta ca mi-ar trebui inca vreo 14 ani ca sa reusesc sa public 1000 de usi duminicale. Imi doresc si va doresc tuturor celor care mai trec pe aici sa fim sanatosi cu totii duminica aceea!

MĂICUŢĂ, TU … MĂICUŢĂ, TU OI DA CU TUNU’ PÂNĂ S-O TREZI SHOGUNU’!

Azi se fac 31 de ani de când i-au împuşcat pe „odiosul dictator şi pe sinistra lui soţie”, în zi de Crăciun. Când unii au zis că ne-am luat raţia de libertate. Mărturisesc că, încă de atunci când au dat prima dată „procesul” la televizor, am avut un amestec de satisfacţie şi jenă privindu-l. Penibilul „justiţiei” de atunci (în care apărătorul făcea temele acuzatorilor) îmi marchează şi în prezent percepţia asupra acestei importante componente a puterii în stat. În imagine este un loc simbolic al unei ţări aşezate, în care nimeni nu se îndoieşte vreo clipă de corectitudinea statului. E o poză făcută în Uppsala, în urmă cu aproape 20 de ani. Ce public eu acum e o scanare a fotografiei, de unde şi aspectul ei uşor şters. Titlul e din geniala creaţie a lui Ioan Gyuri Pascu şi a grupului Divertis.

THE GRINCH IS MY MIDDLE NAME

Craciunul e un factor de stress pentru mine, nu-i un secret. Si totusi, am reusit sa gasesc ceva potrivit printre pozele din arhiva. E vorba despre scena omagiului celor Trei Magi aflata in interiorul turnului pictat de la Biertan. Sarbatori fericite!

AM BRASARDA MEA, NU-S PIONIER!

Din 22 decembrie am purtat aceasta brasarda. Dimineata am facut drumul protestului de la ICEM/IPROMET pe traseul: Constructorilor, Crangasi, Giulesti, Orhideelor, Dinicu Golescu, prin fata Garii de Nord, Grivitei, Victoriei si am ajuns in Piata Palatului tocmai cand venea elicopterul fugii „odiosului dictator si sinistrei sale sotii”. Pe seara ne-am pus brasardele si am luat (din stocul „garzilor patriotice”) cate un Kalashnikov  blocat pe pozitia „foc cu foc”, cu 5 cartuse, sa pazim institutia de „teroristi”. Am tot pazit-o, colegii mai faceau si „filtre” pe la metrou la Crangasi … Ce naiv, poate chiar tampit am fost … Nu am fost naiv in seara de 21 la Inter si in dimneata de 22, in puhoiul format initial dintr-o mana de oameni care striga „Nu va fie frica, Ceausescu pica!” sau „Veniti cu noi!” catre toti privitorii de la balcoane. Nu, nu atunci, ci aproape imediat dupa. Dar oricat de tampit m-as simti acum, brasarda asta am pastrat-o ca pe un simbol al libertatii mele de dinainte si de dupa 22 decembrie 1989. Si ca semn ca am avut niste sperante candva … deja in negura timpurilor.

VACCINUL ŞI PILDA PODULUI

Săracul Iohannis a fost pus în dificultate când experţii i-ar fi zis că nu-l pot vaccina printre primii, aşa cum au fost vaccinaţi alţi lideri ai lumii. Aşa că Iohannis, ca niciodată, a fost cuminte şi chiar a făcut – chipurile – ce i-au zis alţii. Că cică să nu fie lumea supărată … Păi bine, bre, ideea era să o facă el primul şi în public pentru că sunt mulţi conspiraţionişti iar lumea nu are încredere să fie vaccinată pentru că au circulat pe „reţelele sociale” tot felul de prăpăstii. Adică era cu puterea exemplului (chiar dacă în realitate nu ştim ce ser inofensiv puteau să-i inoculeze în direct 🙂 ) celui mai fruntaş politic. Şi aici intervine pilda podului. Că din vechime e tradiţia ca atunci când se inaugura un pod, proiectantul şi constructorul să stea sub el atunci când se trecea pentru prima dată peste el cu încărcătura maximă. Să vadă lumea că au încredre în propria lor muncă aşa cum şi liderii ar trebui să creadă în ceea ce cer ei oamenilor să facă. Podul ăsta din poză nu este făcut de mine, deşi mi-am permis să-l pozez la Paris, pe malurile Senei. Zic asta pentru că mi-a aruncat cineva un dos de palmă, cum că n-aş şti să fac nimic, că pe blogul ăsta pun doar poze de uşi, care nici alea nu-s făcute de mine (uşile adică) …