Publicat pe

STAREA NAŢIONALĂ

Mă gândeam să arăt ceva potrivit cu ziua naţională dar mi-am dat seama că am devenit antipatriotic, dacă se poate zice aşa. Am văzut la francezi şi la italieni ce greu se obţinea sarea în trecut, am văzut la olandezi câtă trudă ca să aibă un petic de pământ în plus pe care să-l lucreze, am văzut la turci şi la evrei cât de arid e solul şi cât de restrâns pentru agricultură. Am văzut şi la greci că printre pietre s-au muncit din greu să facă terase, să picure nişte apă la rădăcina măslinilor ălora iar pentru caprele lor multe nu prea îmi dau seama câtă iarbă au, comparativ cu ce e pe la noi. Am văzut la suedezi şi la finlandezi ce greu trebuie să le fi fost când juma’ de an văd soarele mai puţin decâ alţii. La noi, vorba ţăranului, a răsturnat Dumnezeu în ţara asta tot ce ne-ar trebui, doar să culegem. Şi totuşi piaţa e plină de usturoi chinezesc, mere poloneze, roşii de te miri de pe unde, duduie hypermarket-urile de produse din import, masiv din import. Din trei pietre încinse de soare Israelul îşi acoperă integral nevoile de hrană şi mai şi exportă, Turcia cam la fel. Noi? Nu! „Noi, nu”, de fapt e cam în orice privinţă, motiv pentru care mă şi întreb: la ce să mă prefac că mă bucur de 1 decembrie !? Dată fiind starea naţiei, văzând şi episodul maşinilor vechi cu chestii ciudate, mă adaptez şi arăt şi eu o ciumă roşie greu de identificat, la Viscri, pe strada pe care se pare că au betonat-o între timp, în ciuda opoziţiei celor care au muncit din greu ca satul ăla să prospere în ceea ce numim „dezvoltare durabilă”. Alt motiv pentru care să-mi zic că 1 decembrie sucks.

2 răspunsuri la „STAREA NAŢIONALĂ

  1. Camil ⋅

    Ma bucur ca avem aceeasi parere- dar eu am un motiv in plus: 1 decembrie e cea mai deprimanta zi pentru o sarbatoare… Puteau sa gaseasca un pretezt si sa faca in martie, la aniversarea unirii cu Basarabia (sper ca nu gresesc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.