Publicat pe

ZIUA MEA NEAGRĂ

Al nouălea an în care îl comemorez pe tata. E ziua mea tristă din an. Una dintre ele dar sigur cea mai tristă.  În imagine este primăria unei localităţi din Ilfov, Chitila. Folosesc imaginea asta pentru că exact în urmă cu 40 de ani se înfiinţa Sectorul Agricol Ilfov. Pentru că ne mutasem deja de 4 ani în Chitila, tata a obţinut transferul de la serviciul de urbanism din primaria capitalei şi devenea astfel primul arhitect şef al noului sector. Bătea zilnic drumul (vara o făcea cu bicicleta) până la Baloteşti, unde era centrul administrativ. A fost dat afară şi a fost şomer două săptămâni în 1983 pentru că în perioada în care erau oprite autorizările pentru case individuale, el a semnat o astfel de autorizare. De fapt nu atât pentru că a semnat autorizaţia ci pentru că, atunci când a fost certat de secretarul de partid, a spus că autorizaţia era pentru o familie de 7 oameni care se înghesuiau în două camere, având nevoie să mai facă încă o cameră amărâtă. Şi pentru că a adăugat că „dacă la Tunari se poate, am considerat că se poate şi aici”. La Tunari construia o casă un nepot al lui Ceauşescu, nestingherit de nimeni…

3 răspunsuri la „ZIUA MEA NEAGRĂ

  1. Adriatica ⋅

    Timpul pare că a rătăcit prin depoul Chitilei !
    Dumnezeu să -l odihnească în ceata celor drepți pe tatăl tău și îngerii sa- i vegheze somnul de veci !!!
    In copilărie am bătut străzile Chitilei și mă jucam prin curtea uzinei ..fosta fabrică de zahar ! Matusa mea Laura ,,Dumnezeu sa o odihnească, se stabilise în Chitila cu ceva vreme in urma … Prin anii 67 ..68 !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.