ÎNTOARCEREA SPATELOR

După întoarcerea armelor avem şi întoarcerea spatelor. De data asta nu e în cârca noastră dar rămâne în cârca noastră defilarea festivă din urmă cu o lună pentru onorarea unui eşec, până la urmă. L-am urmărit pe preşedintele Biden aseară şi pot să zic că, de fapt, cam are dreptate în tot ce a spus. “Decât” că retragerea lor (inclusiv a noastră, care eram pe post de vasal chemat în serviciul suzeranului) din Afganistan pare că a fost de tipul “îmi iau jucăriile şi plec” de azi pe mâine. Pe de altă parte, cred că este evident că la politică externă americanii nu strălucesc la alte capitole decât la cele din categoria datului cu pumnul. Majoritatea manifestărilor de mardeiaş internaţional din ultimii 80 de ani au generat grozăvii încă şi mai mari decât cele care au justificat de fiecare dată intervenţii în forţă sau susţinerea de guverne “prietene” însă putred de corupte sau incompetente. Sa nu uităm aşa uşor cam cât a fost gâdilat Băsescu de diverşi ambasadori americani în ciuda evidentei corupţii a personajului şi a camarilei acestuia. Nu întâmplător Puiu Popoviciu e refugiat unde e refugiat, istoria acestuia nefiind prea legată de idealuri nobile specifice “to the land of the free and the home of the braves” nici înainte şi nici după 1990. E destul de surprinzător cum o ţară în care se adună cele mai strălucite minţi ale lumii, care are mijloacele economice şi sociale dintre cele mai sofisticate, nu este în stare să aibă şi o minimă dibăcie în relaţii internaţionale şi nu sunt în stare să înţeleagă nici după 20 de ani pe cine ocupă şi pe cine sprijină …