Recenta criză politică a adus discursuri publice de o demagogie mai greţoasă ca niciodată. Bineînţeles, primează tipul de discurs neobăsist (cei mai scârnavi băsişti sunt cei care au acaparat PNL), ăla în care apare câte un pixel albastru (ori vreo semnatură scanată, după caz), în care viteza mâinii are parte de calcule speciale, în care lumea trebuie convinsă că albul e negru şi viceversa. Invitaţii la dialog şi la renunţare la orgolii venite tocmai din partea stăpânilor tupeului. În fine, perioada asta mi-a adus aminte de un banc ce-l ştiu din copilărie, legat de culmea tupeului. Cică această culme este să împingi o băbuţă pe scară doar ca să o întrebi pe urmă de ce se grăbeşte aşa. În imagine e scara ce coboară la staţia de metrou Abbesses din arondismentul 18 din Paris. De coborât în cadru coboară nevastă-mea; nu insinuez nici că ar fi băbuţă (sau că ar fi fost în 2009) şi nici că aş fi avut tupeul ca să o împing pe scară.
poze "DECÂT" 