Arhivele lunare: februarie 2022

AVEA O PACE POSTINTERIOARĂ

Monument al eroilor finlandezi din al doilea război mondial, când sovieticii au vrut să-i “elibereze”, aşa cum trebuia “eliberată” şi Basarabia. După un război mai vine şi o pace, pentru unii însă pacea devine eternă. Finlandezii s-au ţinut deoparte după 1945, nu s-au isterizat (încă au în spaţiul public monumente ale ţarilor), cred că nici acum nu s-au speriat ei prea tare de avertismentele lui Putin. Deşi pe mine mă îngrijorează că vestul nu a înţeles încă nimic din nebunia omului şi îl provoacă în continuare cum au făcut-o în ultimii ani în diverse ocazii. Ce sens au afirmaţii din astea în public, că ameninţarea cu armele nucleare “e doar o retorică” că e “doar diversiune”!?? Vrei să-l provoci pe nebun să-ţi arate că e în stare de nebunii!?? Dacă da, cine face astfel de provocări (câteodată englezii par dobitoci în aroganţa lor, ca atunci când o luaseră în afront cu barca spre Crimeea de le-au dat ăia cu bombe în cale) trebuie să ştie atunci că nu mai rămâne pe urmă nimeni ca să facă un monument ca ală din imagine, din cimitirul din Elimaki …

2 comentarii

UMBRA LUI PUTIN LA TOATE COZIILE

Zilele trecute, purtatorul de vorbe al Kremlinului facea urmatoarea gluma proasta: „Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Şi Rusia, care a supravieţuit atâtor războaie, este ultima ţară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunţe cuvântul «război”. Cum rusul de obicei iti explica astazi ceea ce ti se va intampla poimaine, ma gandesc ca sensul glumei proaste e acelasi ca intotdeauna. Adica el probabil ca ne zice ca Rusia nu a atacat pe nimeni doar pentru ca pe unde s-a plimbat armata rosie era fie dreptul ei, fie venea pe acolo ca sa „elibereze” … Ca in bancul care spune ca raspunsul la intrebarea „Cu cine se invecineaza Rusia?” este „Rusia se invecineaza cu cine vrea ea”. Avand in vedere aceasta mentalitate de secole a rusului, eu am tot spus ca diplomatia occidentala din ultimii 30 de ani a fost de tot cacatul, pentru ca nu a facut altceva decat sa-i ridice mingi la fileu, sa-i ofere pretexte pentru astfel de agresiuni pe care o vedem azi in Ucraina. In imagine este monumentul comsomolistului de la Chisinau, unul dintre multele din oras care aminteste despre „eliberare”. Occidentul a trait cu iluzia ca a castigat razboiul rece si, din cauza asta, nu s-a preocupat in ultimii 30 de ani decat de a-i aminti asta rusului in mod superior. Dupa cum se vede treaba, gresit superior, cu efecte care ne ustura pe toti.

Scrie un comentariu

WITNESS THE SITUATION OF TOO MUCH TALK – NO COMMUNICATION

Prin Theologos, în Thassos, ceva care mi-a dus gândul la comunicarea aruncată la coşul de gunoi al istoriei. Era un banc mai vechi, legat de subiect. Cică înainte de 1990 nimeni nu îndrăznea să vorbească pentru că toată lumea părea că te ascultă. După aia toată lumea a început să vorbească dar nu mai asculta nimeni. Titlul e extras dintr-un cântec săltăreţ al anilor ’90 şi mi se pare potrivit pentru zilele diplomaţiei contemporane.

3 comentarii

LA CE ORĂ E MÂINE INVAZIA?

Când aroganţa e mare şi diplomaţia de căcat, noi suntem victime colaterale. Aroganţă poate fi şi contextul în care pretinzi că numai celalalt e de vină şi că nu poate avea nicio dreptate. Nu că e o chestie de gică-contra dar pur şi simplu mă uit în urmă la anii de după ’89 şi văd rezultatele aroganţei agresive sau nu, ale afacerilor externe euro-atlantice. Numai eşecuri cu consecinţe dezastruoase pentru libieni, sirieni, irakieni, yugoslavi, afghani. Asta pentru că s-a trecut de la nivelul Kissinger la nivelul nepregătit Borell sau chiar cel de  operetă, rezultat din discursul cu “corectitudinea politică” sau cu “egalitatea de gen” care conduce la numiri de persoane lipsite de experienţă pentru funcţii de mare responsabilitate în diplomaţie, că-i în UK sau că-i în Germania. Nu pot vedea astfel de persoane decât extrem de pătrunse de propria importanţă, probabil prea preocupate să arate că sunt în stare, prin urmare incapabile să asculte şi să înţeleagă. Asta cu diplomaţia pare că este o temă prea grea … Imaginea are o minimă legătură cu diplomaţia, fiind un detaliu al unui monument din Cluj care ar fi fost distrus de “corectitudinea politică” a vremii dacă Iorga n-ar fi găsit nişte vorbe meşteşugite ca să-l salveze.

2 comentarii