Publicat pe

CINE ARATĂ BINE LUMEA TE VEDE

Când eram (mai) mic nu înţelegeam zicala “cui pe cui se scoate” pentru ca mă gândeam doar la cuiele metalice din contemporaneitate. De fapt, ca să înţelegi zicala trebuie să te întorci în dulgheria medievală, pe vremea când piesele se asamblau cu cuie din lemn iar dezasamblarea presupunea utilizarea altor cuie din lemn ca sa le scoată pe cele deja montate. Probabil aşa s-or fi gândit şi nişte găzari-petrolişti din Norvegia, că gaz pe gaz se scoate. Lumea întreagă a luat-o razna cu inflaţia, peste tot fiind invocat preţul hidrocarburilor care a crescut nesimţit. Inflaţia i-a prins din urmă pe băieţii din Norvegia aşa că s-au gândit să facă o grevă ca să primească mai mulţi bani pentru că, din cauza ei, le-au crescut costurile prea tare … De fapt, ei nu făceau decât să aplice zicala “au turnat gaz pe foc” pentru că rezultatul a fost imediat creşterea şi mai accentuată a preţurilor la gaze, pe motiv de speculă.  Pentru ca să nu “cadă din lac în puţ”, guvernul Norvegiei a intervenit şi a calmat situaţia, astfel că preţurile au luat-o în jos, dezamăgindu-i probabil pe speculatori. Aşa mi-am adus aminte de zicala lui Hagi – “cine face bine lumea te vede”, motivul parafrazei din titlu. În imagine se vede o platformă petrolieră din perimetrul Prinos, între Thassos şi Kavala, unde a mai fost un incident grevist în cursul acestui an.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.