
O usa din Bucuresti, strada Constantin Daniel. Ca o continuare a constatarilor din postarea anterioara, cladirea asta mai avea inca toate finisajele precum si tamplariile originale neoromanesti in 2009. Intre timp, una dintre ferestre a fost „imbunatatita”.

O clădire frumoasă dar care necesită renovare adevărată mai bine zis restaurare, nu să schimbăm ferestrele cu termopane 😦
Eu un complex de factori care duce in final la nemultumirea trecatorului. Nu neaparat asta este cea mai importanta, ca sunt unii carora nu le pasa in niciun fel de „detalii” din astea. Problema este ca interventiile cum trebuie sunt scumpe si, mai ales cand proprietatea e divizata, sunt destul de greu de finantat. Desi s-a mai deschis un pic partea cu ajutorul din timbrul monumentelor, tot e greu de accesat programul. Dar si daca ar fi bani, nu exista mesteri. Nu mai face nimeni reconditionari de tamplarii de tipul asta si nici mesteri care sa stie sa faca o tencuiala de similipiatra. Devine mai simplu sa schimbi, sa pui mana pe o bidinea si sa dai ce iese din cutia cumparata de la magazinul de bricolaj. Aia care nu sunt plecati in tari unde se face restaurare cu dichis – Italia, Franta – sunt putini si atunci te lovesti automat de doua aspecte – nu au timp si sunt foarte scumpi. Nu in ultimul rand, aparatul ala birocratic despre care auzim mereu la TV ca e supradimensionat este unul ridicol (numar si, in unele zone, calitate profesionala) si depasit de hartogaraie asa ca nu mai verifica niciodata ce se si intampla in teren.