LA CALENDELE AUSTRIECE

Austriecii ne dau “încurajări” că n-au nimic cu noi şi că, dacă scade numărul de cereri de azil, ne primesc cu braţele deschise în Schengen. O aberaţie, din nou. Calende greceşti cu iz vienez. Asta pentru că nici noi şi nici bulgarii nu avem cum să influenţăm numărul cererilor de azil. Şi oricum, ce-are sula cu prefectura, după cum mai zice vorba aia neaoşă? Acum mă întreb de ce România nu insistă şi nu propune public austriecilor ca mai bine să iasă ei din Schengen şi să-şi închidă graniţele dacă se consideră neprotejaţi şi să ne lase pe noi să aderăm E mai simplu şi cred că ar fi oricum mai ieftin să ocolească transportatorii Austria prin ţările vecine decât să stea cu zilele în vamă … În cadru e un vechi ceas din lemn care s-a stricat şi stă expus la Melk ţinând timpul în loc pentru alţii.

THAT SHIP HAS SAILED

Toata lumea e cu tunurile pe austrieci iar olandezii, mai smecheri, tac in coltul lor. Totusi, daca am ajuns in punctul asta dupa mai bine de un deceniu este si pentru ca olandezii, intr-un fel sau altul, ne-au dat la gioale noua si bulgarilor. Si am sentimentul ca nici in viitorul apropiat nu se vor razgandi. Sau daca vor parea ca s-au razgandit (ca in cazul nostru acum), nu e exclus sa vorbeasca cu altii care sa mai gaseasca ei vreun motiv (poate cu suedezii, care abia de si-au ales la final de octombrie guvernul minoritar si n-au avut inca timp sa gaseasca nodurile din papura la presiunea opozitiei). Am cam pierdut momentul potrivit. In imagine este o naveta fluviala (waterbus) la Dordrecht, plecand din statia pe care o vedeti mai jos.

DOAMNE-AJUTĂ-I PE CROAŢI!

Croaţii au fost mai cu moţ întotdeauna. Să ne amintim cu obiectivitate că occidentul le-a ţinut partea în conflictul iugoslav de la începutul anilor ’90 şi mereu de atunci. Ideea permanentă a fost că sârbii erau ăia răi iar croaţii ăia buni şi oprimaţi. S-a cam trecut cu vederea că ambele naţii erau îmbibate de naţionalism si fiecare se voia fie într-o “Croaţie mare” fie într-o “Serbie mare” care se călcau reciproc peste picioare, în special în Bosnia. Aşa cum s-au înjurat slovacii cu cehii pe tema limbii lor cvasicomune, la fel s-au comportat şi croaţii cu sârbii. În fine, nu facem istorie că nici nu am pretenţia că o cunosc suficient de bine. Ştiu însă că râca era veche, s-a accentuat la sfârşitul anilor ’60, de când şi croaţii şi albanezii au tot ţinut să-i cam conteste/întărâte pe serbii ce făceau şi ei greşeala de a se afişa mult prea dominanţi. Totuşi, croaţilor li s-au iertat multe în anii ’90, au fost sprijiniţi pe faţă de germani şi de americani iar asta se vede şi azi. Nu-i vorbă că şi ei şi-au văzut de treabă şi şi-au revenit repede şi uite-i că s-au poziţionat ţepeni şi în măsură să intre rapid în Schengen (chiar dacă sucind mâna la spate austriecilor), să treacă rapid la zona Euro, ca să nu mai zic şi de faptul ca până şi la campionatele de fotbal mondiale chiar contează. În toate aspectele astea noi lâncezim jalnic în marginea drumului şi înghiţim praful ridicat de croaţi în timp ce ne depăşeau în drumul lor normal spre occident. Rămânem să ne distrăm cu panourile lor rutiere, să facem haz de necaz că am făcut un duş rece. Poza de mai sus e făcută în prima parte a lui 2006, prin Zagreb, privind către un fel de azil de preoţi

UŞILE DE DUMINICĂ 366

In ton cu atmosfera acestor zile, pezint o usa care arata ce capacitate aveam candva, cata decadere putem sa acceptam, ce potential exista totusi si ce nevolnici sunt „la butoane” in ziua de azi astfel incat nicio oportunitate nu este fructificata, nicio ofensa nu este pedepsita. Usa este una secundara a Hotelului Minerva din Craiova, anume iesirea din strada Mihail Kogalniceanu.