PENTRU DE DIMINEAŢĂ

Ieri dimineaţă a fost un cer absolut spectaculos, cu o lumină de film SF. N-am reuşit să captez nimic din impresia momentului pentru că n-am o cameră foto cum trebuie … În zona roşu sângeriu/ciclamen/fucsia, niciodată nu mi-a ieşit o poză ca lumea. Dar măcar mi-am adus aminte de o reclamă.

Reclame

FĂCĂTORII DE OPINIE

Pe un site de ştiri duduie cercetările sociologice în care se vehiculează nume. Marii jurnalişti de acolo n-au fost însă în stare să înţeleagă un obiciei maghiar foarte clar: oamenii se prezintă ca la şcoală, cu numele şi prenumele lor. Deci când auzi „Kelemen Hunor” trebuie să ştii că numele omului este KELEMEN. Aşa nu te acoperi de penibil prezentând sondaje în care toţi apar cu numele lor şi numai unguru’ e prezentat cu prenumele. Un fel de „doamna Nuţi” jurnalistic … Ăştia ne spun nouă ce şi cum şi noi stăm cu gurile căscate la ei.

INFLAŢIE

Sau nebunie/nesimţire? Prostie pentru cine muşcă? De toate, ca la noi. Pentru că am mai parcat în parcări în vest – Bruxelles, Strasbourg, Passau (la intamplare aleg asta), Regensburg … băi dar nicăieri nu costă 8 euro pe oră. Nici chiar 19 euro pe zi …

Zic nesimţire pentru că pe panou, mai jos, scrie că parcarea n-are legătură cu un spital/mega clinică deşi e în cadrul acelei clădiri unde e cea mai foarte de excelenţă maxim superioară unitate medicală de pe la noi. N-are, dar sigur exploatează faptul că acel spital/acea mega clinică nu are ce-ar fi a fost de bun simţ să aibă – parcare. Nu zic de bunul simţ, zic de faptul că aşa cere regula ca să obţii o autorizaţie de construire în Bucureşti, regula fiind mai veche cu 7 ani faţă de momentul construirii. Care regulă !? Sau poate e doar de la taxa pe lăcomie, că nu poate privatu’ să fie aşa gâtuit de montruoasa coaliţie; 9 lei/15 minute sigur e o consecinţă a ordonanţei. Huo Dragnea!

ARHAISME

Îmi aduc aminte de imaginea tipică a farmaciei anilor ’70 unde se regăseau aceste scaune precum şi canapeaua de trei locuri din aceeaşi familie stilistică. În faţa lor era mereu o masă triunghiulară, cu laturile curbate uşor convex, pe care se afla câte o tavă cu o carafă cu apă alături de două – trei pahare, gata să servească oricui ar fi avut nevoie să-şi ia pastilele. Şi mirosul ăla atât de specific farmaciilor pe care nu l-am mai întâlnit de la revoluţie încoace …

PÂNĂ NU DAI CU CAPUL … NU VEZI …

Era o vreme când vest-europenii ne frecau rău ridichea pentru că n-am face ce trebuie ca să integrăm nişte cetăţeni de regulă pricepuţi la zdrănganit şi lălăit ceva. Când ăştia au început s-o zdrăngăne pe străzile lor, n-a mai fost deloc aşa simplu şi n-au ştiut cum să îi trimită mai repede înapoi de bine ce s-au priceput ei să facă ce cereau altora. Acum eu abia aştept să-şi ia zeiţa în primire. Hartistii din imagine erau pe undeva pe aici.