Palatul papilor din Avignon.
Arhive pe etichete: Avignon
NOAPTEA PE ULIŢĂ 29
O amarata de primarie …
LUMINIŢA DE LA CAPĂTUL TINELULUI E UN ZID
Viaţa bate telenovela dacă am ajuns ca soarta noastră a tuturor să fie determinată de hormonii unor persoane publice. Fireşte, cred că e vorba doar de un penibil mahalagism care ne situează la capătul unui tunel unde n-avem decât a da cu capul într-un zid …
În imagine vedem „Le Grand Tinel/Magnum Tinellum” de la Avignon. Adică sala consistoriului sau a banchetelor din palatul papal. „Tinel” este un arhaism care poate are legătură şi cu originea numelui unui om politic de pe la noi. Înseamna fie vas din lemn ca un butoi, fie sala unde mâncau angajaţii unui nobil în epoci medievale.
O ŢARĂ ÎN PLATA DOMNULUI
Sau un sat fără câini, loc al făradelegii şi al lipsei de bun simţ, asta este ţara asta centenară.
Imaginea e din Avignon, fost loc al papilor care a funcţionat o vreme după un regulament paralel faţă de cel de la Roma, la fel ca în pseudoparlamentul nostru. Bine că o vedeţi aici căci unii au pretenţia că pot vinde o fotografie cu această statuie pentru 475 de euro (sau ţi-o lasă şi la 425) … Trebuie sa fi nebun să dai atâţi bani pe o fotografie pe care orice turist o poate face …
DIN PVC ALB N-AVEAŢI? (2)
Intr-o piata din centrul istoric Avignon. Unde e cam scump …