NĂSTRUŞNICIILE ADMINISTRAŢIEI STRĂZILOR

În Bucureşti au apărut tot felul de năstruşnicii când vine vorba de numele străzilor. Străzi istorice precum Brezoianu, Rafael sau Lucaci s-au trezit redenumite fără nicio legătură cu istoria. Strada Brezoianu ( de la fosta biserică Brezoianu care era pe uliţa asta) s-a trezit deodată „actor Ion Brezoianu”, actor cu totul fictiv. Strada Rafael (numită aşa după fostul proprietar al terenului pe care trecea strada) a devenit mai nobila Rafael Sanzio. Strada Lucaci (numită aşa după mahalaua şi biserica omonimă, ctitorită de un boier Lucaci) a devenit Vasile Lucaciu, fără nicio legătură cu inimosul ardelean. Acum am dat şi peste gogomănia din imagine. Aşa e când ăla care scrie plăcuţa habar nu are cine a fost personajul … O fi fost Rosetti scriitor cu începere din 1856? Că doar a fost unul dintre importanţii revoluţionari de la 1848, cu 8 ani înainte de a se naşte, cum ar veni. Ce mai conta ca a fost ministru, primar al capitalei, presedinte al camerei deputatilor, unul dintre fondatorii liberalismului din Romania ?

UŞILE DE DUMINICĂ 287

Spre deosebire de usa curba de saptamana trecuta, asta este inca pe pozitie pentru ca este intr-un context mai favorabil, anume la Trianon. Deci bine ca e vizibila oricui vrea sa o vada, spre deosebire de alte opere de arta care au trecut „pragul psihologic” al calitatii, devenind invizibile. Faptul ca se vinde o opera de arta invizibila cu o palarie de bani (probabil pe card, sau cu criptomoneda, deci tot invizibili) arata ca Victot Lustig n-a murit cu adevarat, el doar a devenit invizibil si este printre noi, asteptand sa vanda Turnul Eiffel a treia oara, unui alt imbecil dintre cei multi care sunt foarte vizibili …

FIZICU-I ESTE FOARTE BUN, EXPRESIA-I E CAM PLASTICĂ …

Rulează de ceva vreme o reclamă TV în care Antonia se plânge că nu e la fel de genială pe cât de genial arată. Şi scenaristul a pus-o ca să mai spună că ar fi vrut ca lumea să nu o aprecieze pentru fizicul ei ci pentru fizica sa. Altfel, nu cred că au avut o chimie foarte bună între ei pentru că acelaşi scenarist a mai pus-o să spună ca s-a pornit pe salvat lumea cu o soluţie genială, care nu mai umple lumea de „PET-uri de plastic”

În imagine sunt câteva butelii/bidoane/butelci/recipiente dintr-un plastic numit tereftalat de polietilenă, adică nişte PET-uri care zăceau în urmă cu mulţi ani pe plajă la Sulina, după cum am mai arătat.

RIVE GAUCHE

Am rămas (cu) mască aflând cum cineva a fost angajat la Apele Române, pe un post la Departamentul de apărare împotriva inundaţiilor (!!!) din zona Bârladului. Era cineva care nu numai că nu ştia ce-i aia un debit de apă dar când a fost întrebată care e malul stâng şi care e cel drept al unui râu, a răspuns candid: „Am făcut în anul II de facultate … legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.” De fapt, toate celelalte răspunsuri ne arată că era vorba doar de o pipiţă tâmpă a cuiva. Eu ştiam sigur că sunt pe malul stâng al Senei când am făcut această fotografie. E într-o dezvoltare care se cheamă chiar „Paris Rive Gauche” (poate special ca să nu se rătăcească persoane din astea) şi reprezintă şantierul de recuperare a fostei uzine de aer comprimat, realizată în 1890 în temeiul unui brevet al unui inginer franco-vienez, pe nume Victor Popp. De atunci a trecut multă apă pe Sena, într-un debit de nu ştiu exact câţi metri cubi pe secundă … dar sunt cam multe secunde în 15 ani.