Dintr-o biserica celebra, un detaliu al amvonului.
Arhive pe etichete: caterincă
NU VĂ MAI ARUNCAŢI LUCRĂRILE !
Este binecunoscut prestigiul internaţional al cercetării româneşti. Probat şi în cabinele de WC ale feribotului “Dimitrios” ce face legătura cu Thassos
NĂSTRUŞNICIILE ADMINISTRAŢIEI STRĂZILOR
În Bucureşti au apărut tot felul de năstruşnicii când vine vorba de numele străzilor. Străzi istorice precum Brezoianu, Rafael sau Lucaci s-au trezit redenumite fără nicio legătură cu istoria. Strada Brezoianu ( de la fosta biserică Brezoianu care era pe uliţa asta) s-a trezit deodată „actor Ion Brezoianu”, actor cu totul fictiv. Strada Rafael (numită aşa după fostul proprietar al terenului pe care trecea strada) a devenit mai nobila Rafael Sanzio. Strada Lucaci (numită aşa după mahalaua şi biserica omonimă, ctitorită de un boier Lucaci) a devenit Vasile Lucaciu, fără nicio legătură cu inimosul ardelean. Acum am dat şi peste gogomănia din imagine. Aşa e când ăla care scrie plăcuţa habar nu are cine a fost personajul … O fi fost Rosetti scriitor cu începere din 1856? Că doar a fost unul dintre importanţii revoluţionari de la 1848, cu 8 ani înainte de a se naşte, cum ar veni. Ce mai conta ca a fost ministru, primar al capitalei, presedinte al camerei deputatilor, unul dintre fondatorii liberalismului din Romania ?
UŞILE DE DUMINICĂ 287
Spre deosebire de usa curba de saptamana trecuta, asta este inca pe pozitie pentru ca este intr-un context mai favorabil, anume la Trianon. Deci bine ca e vizibila oricui vrea sa o vada, spre deosebire de alte opere de arta care au trecut „pragul psihologic” al calitatii, devenind invizibile. Faptul ca se vinde o opera de arta invizibila cu o palarie de bani (probabil pe card, sau cu criptomoneda, deci tot invizibili) arata ca Victot Lustig n-a murit cu adevarat, el doar a devenit invizibil si este printre noi, asteptand sa vanda Turnul Eiffel a treia oara, unui alt imbecil dintre cei multi care sunt foarte vizibili …
FIZICU-I ESTE FOARTE BUN, EXPRESIA-I E CAM PLASTICĂ …
Rulează de ceva vreme o reclamă TV în care Antonia se plânge că nu e la fel de genială pe cât de genial arată. Şi scenaristul a pus-o ca să mai spună că ar fi vrut ca lumea să nu o aprecieze pentru fizicul ei ci pentru fizica sa. Altfel, nu cred că au avut o chimie foarte bună între ei pentru că acelaşi scenarist a mai pus-o să spună ca s-a pornit pe salvat lumea cu o soluţie genială, care nu mai umple lumea de „PET-uri de plastic” …
În imagine sunt câteva butelii/bidoane/butelci/recipiente dintr-un plastic numit tereftalat de polietilenă, adică nişte PET-uri care zăceau în urmă cu mulţi ani pe plajă la Sulina, după cum am mai arătat.
UNORA LE-A AJUNS CU „SIBIENII”
Şi atunci „lovesc înapoi”, cum s-ar traduce din limba atât de dragă nouă. Am zâmbit pe sub mască dar încă nu am verificat dibăcia celui cu satârul.
O TEORIE A RELATIVITĂŢII
Natura fericirii este una relativă, depinzând şi de specie dar şi de sezon …
RIVE GAUCHE
Am rămas (cu) mască aflând cum cineva a fost angajat la Apele Române, pe un post la Departamentul de apărare împotriva inundaţiilor (!!!) din zona Bârladului. Era cineva care nu numai că nu ştia ce-i aia un debit de apă dar când a fost întrebată care e malul stâng şi care e cel drept al unui râu, a răspuns candid: „Am făcut în anul II de facultate … legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.” De fapt, toate celelalte răspunsuri ne arată că era vorba doar de o pipiţă tâmpă a cuiva. Eu ştiam sigur că sunt pe malul stâng al Senei când am făcut această fotografie. E într-o dezvoltare care se cheamă chiar „Paris Rive Gauche” (poate special ca să nu se rătăcească persoane din astea) şi reprezintă şantierul de recuperare a fostei uzine de aer comprimat, realizată în 1890 în temeiul unui brevet al unui inginer franco-vienez, pe nume Victor Popp. De atunci a trecut multă apă pe Sena, într-un debit de nu ştiu exact câţi metri cubi pe secundă … dar sunt cam multe secunde în 15 ani.
