Arhive pe etichete: caterincă

Un cappuccino la Domnul!

Instant, daca se poate, pe „tejgheaua” de la biserica Cretulescu (sau Kretzulescu, pe transferul din grafia veche ).

Reclame
2 comentarii

CE BINE-MI PARE CĂ AM LUAT ŢEAPĂ/CE BINE-MI PARE CĂ M-AM PIERDUT

Mergeam în piaţă când mi-au picat ochii pe şosetele de bumbac albe. Am cumpărat, eu căutând întotdeauna bumbacul. Şi nu era orice bumbac ci unul antibacterial! Aşa scria mare pe etichetă, nu? NU! Etichetă e însă şi pe verso şi de acolo, mai mic ce-i drept, reiese compoziţia reală.Deci ţeapă! E vina mea totuşi, că nu m-am uitat cu atenţie înainte să cumpăr, mai ales că pe etichetă e desenată ceva marijuana. Nu, nu-i marijuana, dacă te uiţi mai atent îţi dai seama că vorba de bambus. Iar bambusul, se ştie, trebuie să aibe cândva vreun strămoş comun cu bumbacul. Probabil undeva prin Triasic …

 

PS: am uitat de „fÂr cusÂtur„

Un comentariu

AZI, MAI AMERICAN DECÂT IERI

Pentru că ieri am fost pe drumuri şi n-am apucat să onorez „ză fourt of giulai.” Cum n-am găsit burgeri sau hot-dogi, ieri am cinstit „decât” doi mici la Deduleşti, în drumul spre Sibiu, epicentrul Europei. În poză e fosta ambasadă a SUA, fostă casă a unui fost primar al capitalei. Americanii şi-au retras fortificaţiile din beton dar a rămas încă pe loc palisada metalică făcută în faţa gardului original al casei. Ambasada s-a mutat într-o fortificaţie nouă, pe terenul şmenuit de la stat de Puiu Popoviciu. Bine, probabil că, intercalat diverselor declaraţii de îngrijorare privind statul de drept din România, americanii îşi zic că probabil ei sunt de bună credinţă în afacerea terenului ambasadei. Că doar au luat teren de la Popoviciu, om de bine care a emigrat în America în ’90, ruşinat poate că era ginerele unui tartor al regimului Ceauşescu, nevasta sa chiar fiind contraspioniţă, dacă se poate spune aşa. Deci, cum s-ar zice, oameni de incredere ai americanilor încă de dinainte de ’89. Cum s-ar fi putut ei gândi că aşa oameni serioşi le-ar da ţeapă şi i-ar aşeza pe pământ tocmai din necurăţeniile pe care le condamnă ei când vor să arate românilor farul democraţiei (care de multe ori nu e altceva decât un şliţ al marelui licurici, cum ar zice un alt om de bine în ochii lor).

Scrie un comentariu

IOHANNIS NU VREA SĂ IASĂ PE ISLAZ

Azi e ziua Proclamaţiei de la Islaz, izvorâtă din zavera de la 1848. În proclamaţie se zicea pe la punctul 10 că se cere: ” Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a’şi alege domnul.”

La 170 de ani de la acest moment istoric, domnul nostru ales spune că: „un judeţ nu este o comunitate cu o identitate proprie şi un preşedinte de Consiliu Judeţean nu trebuie confundat cu un primar” şi că: „Nu există practic un popor al judeţului şi acest argument maschează disperarea PSD care a înţeles că pierde autoritatea în Consiliile Judeţene.”

O fi oare domnul contemporan un contrarevoluţionar sau doar un demagog obişnuit?

În imagine e o casă care a fost reconstruită după marele incendiu din Bucureşti din 1847, extinsă în 1874 şi aflată acum în ruină, precum toată morala acestei naţii perpetuu nereuşit-revoluţionare.

Un comentariu