Când aroganţa e mare şi diplomaţia de căcat, noi suntem victime colaterale. Aroganţă poate fi şi contextul în care pretinzi că numai celalalt e de vină şi că nu poate avea nicio dreptate. Nu că e o chestie de gică-contra dar pur şi simplu mă uit în urmă la anii de după ’89 şi văd rezultatele aroganţei agresive sau nu, ale afacerilor externe euro-atlantice. Numai eşecuri cu consecinţe dezastruoase pentru libieni, sirieni, irakieni, yugoslavi, afghani. Asta pentru că s-a trecut de la nivelul Kissinger la nivelul nepregătit Borell sau chiar cel de operetă, rezultat din discursul cu “corectitudinea politică” sau cu “egalitatea de gen” care conduce la numiri de persoane lipsite de experienţă pentru funcţii de mare responsabilitate în diplomaţie, că-i în UK sau că-i în Germania. Nu pot vedea astfel de persoane decât extrem de pătrunse de propria importanţă, probabil prea preocupate să arate că sunt în stare, prin urmare incapabile să asculte şi să înţeleagă. Asta cu diplomaţia pare că este o temă prea grea … Imaginea are o minimă legătură cu diplomaţia, fiind un detaliu al unui monument din Cluj care ar fi fost distrus de “corectitudinea politică” a vremii dacă Iorga n-ar fi găsit nişte vorbe meşteşugite ca să-l salveze.
poze "DECÂT" 
