IAGO ERA HANS

Shakespeare, ca o mumie în foaierul teatrului din Craiova, se gândea probabil la problema UNITER şi a intenţiei senatului acestei uniuni de a premia un turnător la Securitate … care azi s-ar fi numit mai elegant, “avertizor de integritate”.  Ar fi putut crea un personaj bun cu subiectul ăsta, printre toate celelalte.

CASE CĂZUTE

Acesta este titlul unei serii mai lungi decât seria uşilor mele de duminică. Prietenii de la SimplyBucharest urmăresc în Bucureşti astfel de case în aparent abandon, multe dintre ele fiind chiar valoroase. Nu o să le plagiez seria ci doar vreau să o promovez. Şi pentru că subiectul lor este legat de Bucureşti, eu o să arăt că abandonul este prezent şi în Craiova.

UŞILE DE DUMINICĂ 366

In ton cu atmosfera acestor zile, pezint o usa care arata ce capacitate aveam candva, cata decadere putem sa acceptam, ce potential exista totusi si ce nevolnici sunt „la butoane” in ziua de azi astfel incat nicio oportunitate nu este fructificata, nicio ofensa nu este pedepsita. Usa este una secundara a Hotelului Minerva din Craiova, anume iesirea din strada Mihail Kogalniceanu.