Croaţii au fost mai cu moţ întotdeauna. Să ne amintim cu obiectivitate că occidentul le-a ţinut partea în conflictul iugoslav de la începutul anilor ’90 şi mereu de atunci. Ideea permanentă a fost că sârbii erau ăia răi iar croaţii ăia buni şi oprimaţi. S-a cam trecut cu vederea că ambele naţii erau îmbibate de naţionalism si fiecare se voia fie într-o “Croaţie mare” fie într-o “Serbie mare” care se călcau reciproc peste picioare, în special în Bosnia. Aşa cum s-au înjurat slovacii cu cehii pe tema limbii lor cvasicomune, la fel s-au comportat şi croaţii cu sârbii. În fine, nu facem istorie că nici nu am pretenţia că o cunosc suficient de bine. Ştiu însă că râca era veche, s-a accentuat la sfârşitul anilor ’60, de când şi croaţii şi albanezii au tot ţinut să-i cam conteste/întărâte pe serbii ce făceau şi ei greşeala de a se afişa mult prea dominanţi. Totuşi, croaţilor li s-au iertat multe în anii ’90, au fost sprijiniţi pe faţă de germani şi de americani iar asta se vede şi azi. Nu-i vorbă că şi ei şi-au văzut de treabă şi şi-au revenit repede şi uite-i că s-au poziţionat ţepeni şi în măsură să intre rapid în Schengen (chiar dacă sucind mâna la spate austriecilor), să treacă rapid la zona Euro, ca să nu mai zic şi de faptul ca până şi la campionatele de fotbal mondiale chiar contează. În toate aspectele astea noi lâncezim jalnic în marginea drumului şi înghiţim praful ridicat de croaţi în timp ce ne depăşeau în drumul lor normal spre occident. Rămânem să ne distrăm cu panourile lor rutiere, să facem haz de necaz că am făcut un duş rece. Poza de mai sus e făcută în prima parte a lui 2006, prin Zagreb, privind către un fel de azil de preoţi …
poze "DECÂT" 
