VECHIUL VIRUS AL ZIDĂRIEI

Nu mai pot cu „noul coronavirus” … Şi mă tot gândesc ce rău îmi pare că nu sunt suedez şi că administraţia noastră nu e prevăzătoare ca cea finlandeză. Zidăria asta mâncată de boală e batrână deci era în zona de risc de multă vreme, pe când încă mai erau saşi în Biertan.

APĂ DE PLOAIE

În autoizolarea asta am văzut o postare făcută de Ando, care se referă la scurgerea apelor de ploaie pe trotuar. Am mai abordat şi eu asta în trecut, ca detalii nepotrivite din prezent, indirect când prezentam regulamentele din Bucureştiul anului 1847 sau chiar când ziceam de sistemul de canalizare din secolul XIX din Bucureşti. Acum, mai adaug un detaliu din regulamentul de construcţii care fusese modificat în 1878. Deci în anii 1880, în Bucureşti trebuia să faci mai mult decât să-ţi cobori jgheaburile şi urloaiele până la caldarâm, unde aveai obligaţia să faci trotuar cu piatră de Petroasa. Atunci trebuia să pui la capătul burlanelor şi câte o piatră tare, scobită …

 

Cam cum se vede în poza făcută de mine în Helsinki cu mult peste un deceniu în urmă. Se pare că şi acolo a dispărut detaliul ăsta între timp …

IADUL ROMANTIC

Lumea e pe jar pentru o gripă … Cred că se exagerează, dată fiind rata mortalităţii de care s-a vorbit, comparată cu rata de vindecare. Că pare că nu e chiar ciuma bubonică. La felul în care s-a intrat în panică, cu închidere totală a unor sectoare întregi de economie, mă tem că o să murim mai curând cu toţii din cataclismul economic ce s-ar putea declanşa. Mă gândesc că va exista un lanţ uriaş de falimente în sectorul serviciilor (turism, transporturi, alimentaţie publică, artişti care depind de spectacole etc.). În loc să luăm dracului gripa aia, să dezvoltăm imunitatea naturală necesară şi să trecem peste ea, care cum o putea … Logic ar fi fost să fie izolaţi exclusiv cei în clasa de risc maxim şi nu toată planeta.

Focul ăsta romantic din poză e de la o cârciumă de pe o străduţă îngustă din buricul oraşului Bruxelles.

PE CÂND MAI ERAU PUŞTI

Un suport pentru încărcarea flintelor la un rând, în timp ce rândul celălalt ar fi fost gata de tragere. La Prejmer, evident. Poate doar o legendă, că ar fi cam greu de manevrat în realitate – ataşarea puştilor pe blat în poziţie suspendată, accesul la ţeavă în timp ce un trăgător ar fi operat pe cele gata de tragere, poziţia care oferă doar o direcţie fixă de tragere, faptul că lungimea patului puştii combinată cu cea a ţevii ar fi împiedicat rotirea blatului… totul merge către legendă. Dar aşa e pe pământul strămoşesc, orice afirmaţie suficient de des făcută devine până la urmă un adevăr. Cam ca la darea de mită. Dacă la ştiri se repetă într-una ce a zis un denunţător şi a scris un procuror, omul acuzat devine automat şi vinovat în ochii tuturor, oricât de suspecte şi neprocedurale ar fi acţiunile acuzării. Mai ales dacă bat puţin la ochi, date fiind şi coincidenţele legate de precampania electorală, când unii pot sau nu pot prinde nominalizări ale marilor partide în cursele pentru marile primării …