
Mă simt cumva aşa, redus la tăcere când văd ce circari ne decid nouă soarta în parlament (cu p extrem de mic). Nu mai am cuvinte când văd spectacolul pe care îl oferă. Ăia nu sunt reduşi la tăcere, sunt doar nişte reduşi. Unul dintre ei e atât de redus şi de grobian încât nici măcar autobiografia nu şi-a publicat-o aşa cum cer regulile, probabil pentru ca să nu vedem că e doar un (…). Nu simţiţi că ne cam fuge pământul de sub picioare la nivel de naţie? Eu am senzaţia asta, cam ca atunci când m-am uitat în jos la grilajul pe care stăteam în urmă cu 18 ani în Campanila lui Giotto când am făcut poza cu clopotul dezafectat şi redus la tăcere la propriu.
