MARELE DUCAT SUB RUŞI CARE S-A VRUT MONARHIE SUB GERMANI DAR A AJUNS REPUBLICĂ DOAR A FINLANDEZILOR

Parlamentul Finlandei a început să dezbată posibilitatea aderării ţării la NATO. E de înţeles temerea finlandezilor faţă de fostul său ocupant dar eu cred în continuare că neutralitatea lor anterioară era mult mai înţeleaptă pentru toţi, nu doar pentru ei. Schimbări din astea dau prilejul unora de a da cu băţul în baltă (ca preşedintele Croaţiei, care a exprimat nişte poziţii ce, practic, sunt cam de tipul şantajului) şi oferă alte scuze statului huligan rusesc de a-şi umfla muşchii. Pare că nu am învăţat destule la şcoală despre consecinţele primului război mondial. Căutând mai multe date despre personajul care stă în faţa clădirii parlamentului din Helsinki (în imagine, cum arăta în urmă cu 14 ani), am văzut şi o listă a statelor cliente create de imperiul german în timpul primului război mondial. Unul dintre ele era precursorul Ucrainei. Toate au fost locuri de conflicte mai mult sau mai puţin sângeroase în ultimele douăzeci-treizeci de ani sau generează încă stări de tensiune mohnite din cauza graniţelor care nu mulţumesc pe toţi. Aşa că nu ştiu dacă aderarea la NATO va fi pentru finlandezi şi pentru noi toţi o parte din soluţie sau o parte din problemă. Chiar dacă acum pare una perfect raţională şi de nerefuzat.

APĂ DE PLOAIE

În autoizolarea asta am văzut o postare făcută de Ando, care se referă la scurgerea apelor de ploaie pe trotuar. Am mai abordat şi eu asta în trecut, ca detalii nepotrivite din prezent, indirect când prezentam regulamentele din Bucureştiul anului 1847 sau chiar când ziceam de sistemul de canalizare din secolul XIX din Bucureşti. Acum, mai adaug un detaliu din regulamentul de construcţii care fusese modificat în 1878. Deci în anii 1880, în Bucureşti trebuia să faci mai mult decât să-ţi cobori jgheaburile şi urloaiele până la caldarâm, unde aveai obligaţia să faci trotuar cu piatră de Petroasa. Atunci trebuia să pui la capătul burlanelor şi câte o piatră tare, scobită …

 

Cam cum se vede în poza făcută de mine în Helsinki cu mult peste un deceniu în urmă. Se pare că şi acolo a dispărut detaliul ăsta între timp …

AVEA CEVA, UN JE NE SAIS COI

De fapt era mai mult un „déjà vu” decât un „je ne sais quoi” pentru că remarcasem această operă anul trecut, prin octombrie. Atunci nu mi-am pus problema să aflu despre ce e vorba. Nici acum nu ştiu prea bine. La o observare mai de aproape, se văd nişte orificii ce par a fi de ventilare şi un capac pe faţa către palat, ceea ce m-a dus cu gândul că or fi făcut vreo săpătură la muzeu şi c-o fi vreo gură de ventilaţie mai specială. Am aflat că_cam aşa e, n-au găsit altă rimă şi au gândit acolo un post de transformare electrică iar carcasa lui devine astfel un soclu pentru o statuie care nu se va mai pune pentru că n-au plătit-o … Pe urmă careul de pavaj cărămiziu ar putea să sugereze (pe convenţiile urbane uzuale) că acolo o fi fost fundaţia vreunui turn medieval găsit de arheologi. Dar ştiu că nu e aşa ceva, este doar punerea în valoare a instalaţiei electrice. Deci opera de artă avea totuşi un ceva dar acel ceva îmi scapă cu desăvârşire aşa cum e acum. Cred că timişorenii sunt chiar mai acizi decat mine pe acest subiect.

Măcar ăia la Suomenlinna au folosit cortenul cu orificii pentru a camufla closetul cel foarte scump în peisaj …