
Parlamentul Finlandei a început să dezbată posibilitatea aderării ţării la NATO. E de înţeles temerea finlandezilor faţă de fostul său ocupant dar eu cred în continuare că neutralitatea lor anterioară era mult mai înţeleaptă pentru toţi, nu doar pentru ei. Schimbări din astea dau prilejul unora de a da cu băţul în baltă (ca preşedintele Croaţiei, care a exprimat nişte poziţii ce, practic, sunt cam de tipul şantajului) şi oferă alte scuze statului huligan rusesc de a-şi umfla muşchii. Pare că nu am învăţat destule la şcoală despre consecinţele primului război mondial. Căutând mai multe date despre personajul care stă în faţa clădirii parlamentului din Helsinki (în imagine, cum arăta în urmă cu 14 ani), am văzut şi o listă a statelor cliente create de imperiul german în timpul primului război mondial. Unul dintre ele era precursorul Ucrainei. Toate au fost locuri de conflicte mai mult sau mai puţin sângeroase în ultimele douăzeci-treizeci de ani sau generează încă stări de tensiune mohnite din cauza graniţelor care nu mulţumesc pe toţi. Aşa că nu ştiu dacă aderarea la NATO va fi pentru finlandezi şi pentru noi toţi o parte din soluţie sau o parte din problemă. Chiar dacă acum pare una perfect raţională şi de nerefuzat.