Arhive pe etichete: Ierusalim

TELL ME FANTASTIC

Dacă nu cumva nu e doar vreo altă veste bombastică de-a lui Trump, un acord diplomatic între Israel şi Emiratele Arabe Unite ar putea părea vestea bună a secolului. În cadru o frumoasă clădire islamică din Ierusalim, din perioada mamelucă, cred că era o medresă (cartierul arab, nu e street view). Căci ce poate fi mai bun pentru ilustrare ca înţelepciunea adusă de educaţie?

Scrie un comentariu

NOAPTEA PE ULIŢĂ 31 – sau 21-22, iar au tras ăia în noi

Sunt alţi 30 de ani de când a început libertatea. De data asta pentru mine în mod personal. Amintirile încep însă ca să fie din ce în ce mai difuze. Dacă nu le-am scris s-au estompat şi se transformă în imagini amestecate. Rămâne doar sentimentul că ziua asta a fost cea mai importantă pentru amintirea tatei pentru că în ziua asta am făcut cel mai important lucru împreună – am strigat pentru libertate până ne-am pierdut vocile în faţă la Intercontinental. Ziua a început să se agite când la serviciu, în atelierul de arhitectură de la IPROMET, am văzut că s-a întrerupt transmisia TV. Arhitectul Gagea avea un televizor de camping, din ăla rusesc şi urmărea alături de alţi colegi ce zice Ceauşescu, după ce toţi ştiam ce se întâmplase la Timişoara. Întreruperea transmisiunii a declanşat imediat o stare de tensiune; cred că fiecare înţelesese că s-a spart buboiul. Tata era plecat, se învoise ca să meargă să ia ceva de la o farmacie veterinară de pe undeva din Piaţa Rosetti. S-a întors cred că în jurul orei 14.00 şi ne-a spus cu înfrigurare că e balamuc în Piaţa Universităţii, că lumea strigă împotriva lui Ceauşescu. Şi îmi aduc aminte cum a zis cu voce tremurândă dar convinsă: „Şi am strigat şi eu!”. Îmi mai aduc aminte cum mi-am scos atunci din portofel carnetul UTC şi l-am rupt de faţă cu toată lumea, moment în care tot cercul de curioşi din acel atelier de aproape 50 de persoane a început să se disperseze. Cred că cei ce au simţit nevoia instinctivă să se ferească de noi ca de nişte leproşi erau îngroziţi că ar fi putut să fie martori la ceva pentru care ar fi putut da apoi explicaţii … Ne-am luat bagajele şi am plecat către Piaţa Unirii, pe strada Anton Pann, unde trebuie să-mi plătesc meditaţiile la desen. De acolo ne-am dus pe jos până la Universitate, într-o atmosferă ce părea suprarealistă, cu atâţia oameni pe carosabilul de la Cocor, Bărăţie, Sf. Gheorghe fără maşini. Îmi mai aduc aminte că în dreptul spitalului Colţea am văzut prima victimă. Erau nişte oameni care duseseră pe braţe o femeie, îmbrăcată într-un pardesiu cu alb si negru, care-mi părea ca fularul lui Yasser Arafat şi pe care se chinuiau să o bage în spital pe o fereastră de la parter ce era prea înaltă iar asistentele atârnate peste pervaz în imposibilitate să o tragă înauntru … Am văzut şi un TAB trecând printre oamenii din piaţă când eram la fântână, lângă arhitectură. Am stat cât de târziu am putut dar, cum noi locuiam în Chitila, la un moment dat am plecat să prindem unul dintre ultimele trenuri de seara spre casă. Mama era foarte îngrijorată. Acum mă gândesc că atunci era mai tânără decât sunt eu acum iar eu mai am puţin şi ating vârsta tatei de atunci …

Şi sunt dezgustat de ce s-a ales din libertatea noastră.

În imagine este Zidul Plângerii din Ierusalim noaptea (că ziua l-am mai arătat). Şi un cadru larg, primul fiind cu zoom 10.

Scrie un comentariu

ÎN ATENŢIA DISTRIBUTIVĂ A BLOGGERILOR

Dacă ai o atenţie distributivă şi dacă te mai preocupă şi detalii care pot fi relevante pentru autenticitate (de exemplu) atunci poţi să observi lucruri pe care alţii le pot rata. Depinde cum le interpretezi pe urmă. De exemplu, în acest cadru cu poarta Damascului din Ierusalim, poate că unii n-ar fi observat o persoană cu un aparat de fotografiat în mână.

Alţii, dimpotrivă, ar putea s-o fi remarcat şi să se fi întrebat apoi despre motivul prezenţei persoanei ăleia ce, deodată, ar putea părea dubioasă. Oare mă poza pe mine din mulţime sau doar încerca să cuprindă oraşul în cadru? Dar dacă era de la poliţie şi mă urmărea pe mine pentru că eram român? Dacă mă întreba ceva?

Scrie un comentariu

AMBASADA VIORICHII

Cred ca_cocoana nu a inteles ca nu e o problema de prietenie sau de neprietenie a-ti plimba ambasada prin tara gazda. Problema e legata de faptul ca tara gazda considera ca are capitala intr-un teritoriu ocupat si nerecunoscut de comunitatea internationala, care a decis altceva in urma cu peste 70 de ani, inca inainte de a recunoaste formarea statului Israel si nu s-a razgandit niciodata. Discutiile publice din tara noastra se rezuma la aspecte pur formale si superficiale, par sa ignore aspectul esential, aspect de care Regele Iordaniei a tinut cont cu certitudine atunci cand a decis sa nu mai vina in Romania. Dar, in conditiile maximei ipocrizii mondiale, nu trebuie sa ne miram. Toti aia care numara zilele si anii de cand rusii si-au luat Crimeea inapoi (o ocupasera inca din 1783 si numai printr-o hachita de-a lui Hrusciov a fost trecuta in granitele Ucrainei in mod artificial, populatia fiind de mult rusificata pana la o proportie de 60%) au pierdut sirul celor peste 50 de ani de cand Israel a ocupat Cisiordania si a inceput sa-i enerveze pe arabi tot construind colonii pe acolo. Plang pe umarul Ucrainei ca si-a pierdut un teritoriu artificial cuprins in granitele sale dar nu plang deloc si pe umarul Romaniei, pentru ca Ucraina ocupa Bucovina de nord sau Insula Serpilor. Ipocritii sunt aia care considera OK ruperea Kosovo din Serbia prin referendum dar nu accepta acelasi lucru pentru Crimeea si probabil ca n-ar accepta in ruptul capului ca din Spania sa se rupa prin acelasi mod Catalonia. Vorba aia, ori suntem golani ori nu mai suntem!

Deci as zice ca nu numai ca_cu o Viorica nu se face primavara dar chiar vine o teribila iarna prin grija ei …

Scrie un comentariu