IOHANNIS NU VREA SĂ IASĂ PE ISLAZ

Azi e ziua Proclamaţiei de la Islaz, izvorâtă din zavera de la 1848. În proclamaţie se zicea pe la punctul 10 că se cere: ” Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a’şi alege domnul.”

La 170 de ani de la acest moment istoric, domnul nostru ales spune că: „un judeţ nu este o comunitate cu o identitate proprie şi un preşedinte de Consiliu Judeţean nu trebuie confundat cu un primar” şi că: „Nu există practic un popor al judeţului şi acest argument maschează disperarea PSD care a înţeles că pierde autoritatea în Consiliile Judeţene.”

O fi oare domnul contemporan un contrarevoluţionar sau doar un demagog obişnuit?

În imagine e o casă care a fost reconstruită după marele incendiu din Bucureşti din 1847, extinsă în 1874 şi aflată acum în ruină, precum toată morala acestei naţii perpetuu nereuşit-revoluţionare.

Reclame

VIN PSEUDOALEGERILE!

La Bruxelles, Gare de Luxembourg. De fapt este exclusiv fatada fostei gari; in spate e monstruosul complex al Parlamentului European. Cand am vazut eu prima data acest loc, in urma cu 20 de ani,  totul se demolase in spate si santierul Casei Poporului din Bruxelles era in toi. Am ales imaginea asta pentru ca maine se arunca zarurile sau se porneste ruleta, cum vreti sa-i spuneti.

SĂ TE FEREŞTI DE GOOGLE CÂND ÎŢI FACE CĂUTĂRI

Era odată, la începuturi, o vreme când puteai căuta cu Google ce voiai tu. Dădeai o căutare si apoi aveai opţiunea să continui căutarea numai în rezultatele afişate după primul filtru, aplicând un al doilea sau un al treilea filtru, după cum ştiai tu că ai mai multe şanse să găseşti. Acum nu numai că nu mai poţi face asta dar  ţi se şi spune pe şleau că nu există ceea ce este evident că există.

Aşa cum nici Zelist nu indexează linkurile dinspre şi către diverse bloguri

LUMINIŢA DE LA CAPĂTUL TINELULUI E UN ZID

Viaţa bate telenovela dacă am ajuns ca soarta noastră a tuturor să fie determinată de hormonii unor persoane publice. Fireşte, cred că e vorba doar de un penibil mahalagism care ne situează la capătul unui tunel unde n-avem decât a da cu capul într-un zid …

 

În imagine vedem „Le Grand Tinel/Magnum Tinellum” de la Avignon. Adică sala consistoriului sau a banchetelor din palatul papal. „Tinel” este un arhaism care poate are legătură şi cu originea numelui unui om politic de pe la noi. Înseamna fie vas din lemn ca un butoi, fie sala unde mâncau angajaţii unui nobil în epoci medievale.

DACĂ DORIŢI SĂ REVEDEŢI …

Eforie Nord. Ar fi putut să fie foarte bine titlul „Tragique 4”. Dezolant aspectul staţiunii în aprilie 2019. Arhitectura de calitate a anilor ’60 e parazitată de tot felul de improvizaţii sau de tot felul de poceli cu culori stridente. Aleea principala a staţiunii interbelice, de la pavilionul de băi de nămol al Eforiei Spitalelor către mare este compromisă urbanistic şi arhitectural dar şi prin modul de îngrijire a spaţiului public. Arhitectura interbelică e înghesuită de tot felul de excese şi de transformări dezgustătoare. Toate străzile sunt săpate şi lucrarea pare abandonată şi nici nu e clar ce-or vrea să facă. Exemplu cum nu se poate mai bun despre cum se duce o ţară de râpă, de la civilizaţie către marasm. Deci dacă doriţi să revedeţi Eforie Nord, mai bine căutaţi-vă fotografiile tinereţii sau cărţile poştale.

TRAGIQUE 3

Sarpanta de la Notre Dame era o minune a mestesugului dulgheriei. Piese exceptional lucrate, cu grija inclusiv pentru detaliul estetic pe care nimeni nu-l putea admira in intunericul de acolo. Complexitate veche de opt secole facuta scrum din negliijenta unora. Inteleg ca incendiul a fost detectat de detectoarele de fum inainte ca el sa devina un infern dar n-a fost nimeni capabil sa depisteze sursa si sa actioneze din pripa.In sarpanta erau extinctoare de mana care ar fi permis o interventie rapida, in primele faze ale incendiului. Mai multte fotografii cu interiorul sarpantei se gasesc la prietenul meu, Camil Iamandescu (pentru cine foloseste facebook, altfel nu le vedeti)