„PRIMELE CAZURI DE TRANSMITERE A GRIPEI AVIARE DE LA PASĂRI LA OM”

Am auzit ştirea asta de dimineaţă şi mi-am amintit de „raclatul lingual de pe limbă” despre care spunea o persoană de la registratura unui cabinet de analize medicale … Păi gripa aviară este specifică păsărilor aşa că era suficient să spună „primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om”. Am fi bănuit şi noi care era originea. Mi-am adus aminte că fix în urmă cu 8 ani (şi o zi), între primele postări pe acest blog făceam loc unor gâşte. Mai aveam şi un al treilea cadru, mai puţin relevant. Dar a devenit relevant acum, aşa că le completez pe celelalte două. Folosesc poza şi total neprelucrată, aşa cum a căzut din camera foto.

ĂLA NEGRU

A scăpat arbitrul Colţescu de penibila acuzaţie de rasism în urma circului gratuit făcut de ăia de le Başakşehir Istanbul. S-au prins la UEFA că, deşi a cotropit masiv limba română, limba engleză nu este înca standardul lingvistic al lumii. Adică „negro” în engleza de peste ocean a căpătat altă semnificaţie chiar dacă are aceeaşi rădăcină latină cu cuvântul „negru” din limba română. Dar tot aşa e şi râul sau statul Niger sau cuvântul italian „nero”… Dar ăia de la Başakşehir nu sunt doar circari, pare că sunt şi bătuţi în cap. Am voie să zic asta? Ăla negru din poză e un răsfăţat …

MONSTRUOASA DESFIINŢARE

Casa din imagine, din strada Ernest Broşteanu nr. 6, era cu siguranţă pe această stradă în 11 februarie 1866, când debarcarea lui Alexandru Ioan Cuza (de către ceea ce unii au numit „monstruoasa coaliţie”) s-a produs ca urmare a loviturii de stat date ca replică la lovitura lui de stat din 1864. Casa arăta încă bine în urmă cu 10 ani, avea tencuielile originale, învelitoarea fusese relativ recent schimbată … Dacă arată aşa astăzi, cred că e numai pentru că e una dintre clădirile care trebuie „autodemolate” pentru că o desfiinţare legală în zona protejată ar fi probabil greu de obţinut. Sau care trebuie „demolată preventiv”, înainte sa zică cineva că ar trebui totuşi considerată monument istoric. Ştiu că era în picioare la 1866 pentru că apare indicată pe planul de aliniere al străzii datat 1869 iar după cum se poate vedea în zonele de tencuială căzută, cărămida este una relativ îngustă. Standardizarea cărămizilor în Bucureşti are loc după anul 1856 astfel că, pe baza acestor indicii şi a aparenţei clădirii, casa a fost probabil construită în jurul anului 1850.

RIVE GAUCHE

Am rămas (cu) mască aflând cum cineva a fost angajat la Apele Române, pe un post la Departamentul de apărare împotriva inundaţiilor (!!!) din zona Bârladului. Era cineva care nu numai că nu ştia ce-i aia un debit de apă dar când a fost întrebată care e malul stâng şi care e cel drept al unui râu, a răspuns candid: „Am făcut în anul II de facultate … legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.” De fapt, toate celelalte răspunsuri ne arată că era vorba doar de o pipiţă tâmpă a cuiva. Eu ştiam sigur că sunt pe malul stâng al Senei când am făcut această fotografie. E într-o dezvoltare care se cheamă chiar „Paris Rive Gauche” (poate special ca să nu se rătăcească persoane din astea) şi reprezintă şantierul de recuperare a fostei uzine de aer comprimat, realizată în 1890 în temeiul unui brevet al unui inginer franco-vienez, pe nume Victor Popp. De atunci a trecut multă apă pe Sena, într-un debit de nu ştiu exact câţi metri cubi pe secundă … dar sunt cam multe secunde în 15 ani.

O PATĂ

Aici e una de culoare. Dar eu mă refer la pata de pe obrazul celor care derulează acest proiect – investitor şi constructor deopotrivă. Şantierul merge în pas de melc. Nici măcar cu anul de amânare al campionatului de fotbal nu îi văd să termine la timp. Şi e vorba şi de nesimţirea constructorului care nu şi-a putut organiza lucrările astfel încât să elibereze mai repede carosabilul de organizarea de şantier care sugrumă Calea Giuleşti. Putea să îşi concentreze eforturile astfel încât să termine întâi aripa spre această arteră şi pe urmă să îşi vadă de treabă în incinta lor. Putea să controleze camioanele ca să nu mai iasă pline de noroi în carosabil. Putea ca atunci când lucrează sporadic nişte ore sâmbăta ca să nu dea vârtos din ciocane la 7 dimineaţa şi după o oră să poată lucra în linişte, adică o chestie de organizare pe care o constatam şi în timpul demolării stadionului vechi. Atunci a fost la fel, muncă cu ţârâita şi toate pickhammerele active în toiul nopţii aşa că le-a luat excesiv de mult ca să finalizeze lucrarea cu mâna de oameni cu care au lucrat. Şi în final, însăşi demolarea stadionului vechi, pentru care era o cerere de clasare ca monument istoric pentru că era ultimul stadion cu influenţa art-deco de dinainte de al doilea război mondial care avea şi o încărcătură memorială, tot o pată pe obrazul administraţiei este. Era loc berechet să facă un stadion nou în altă parte în tot Giuleştiul şi Crângaşiul … Că tot e lipsă de baze sportive, ceea ce înseamnă că vechiul stadion putea fi folosit pentru alte activităţi sportive, care nu aveau nevoie de aducere la standardele necesare stadionului nou (ce ţineau în mod esenţial de capacitatea de evacuare a unui număr crescut de spectatori) astfel că ar fi permis păstrarea şi restaurarea celui vechi.

IAR EU IMEDIAT MĂ IA FRIGUL …

… ŞI RĂCESC. Asta spune de multe săptămâni o fată cu nasul roşu dintr-o reclamă promovată pe toate posturile TV. Nu-mi dau seama dacă scenaristul era cel agramat sau mişcătoarea din buze. Sau poate ea era fata de care voia să se îndrăgostească Tudor Chirilă atunci când cânta că „Cearceafurile nu mai îmi zâmbesc” … Serbăm azi ziua culturii pentru că e ziua de naştere a lui Eminescu, cel care a făcut ca limba română să pară una frumoasă. Ba chiar se spune că el s-ar afla la temelia limbii române literare. „Decât” că azi ne băgăm bocancii în ea de limbă. Toţi „jurnaliştii” ne vorbesc astăzi despre „bolnavii cronici”. I-am zis şi unui blogger (cu studii medicale) că e greşit să scrie aşa, că e ca şi cum am zice „copiii erau proşti îmbrăcaţi”. Nu copiii erau proşti ci modul în care se îmbrăcau ei. Tot aşa, nu bolnavii sunt cronici ci afecţiunile de care suferă ei pot fi cronice. Adică „Bolnav cronic” e o prescurtare comodă a lui „bolnav în mod cronic” şi e corect.  Dar, chiar dacă vorbim de mai mulţi bolnavi, „cronic” trebuie să rămână aşa (la fel, nu spunem „ei trebuiesc” ci ei „trebuie”, e invariabil); cronicitatea nu se acordă cu bolnavul pentru că n-are legătură cu el ci cu modul de manifestare a bolii. Dar, în timp ce eu „socoteam şi întrebam ce e rău şi ce e bine”, el „rămânea la toate rece” spunându-mi în zeflemea că aşa sunt medicii, scriu urât şi chiar greşit. În fond, poate are dreptate. Contează mai mult că „cine face bine lumea te vede”. Limba română e bolnavă, la fel cum este şi societatea care-o foloseşte dar noi avem datoria să-i urăm de bine deşi unii o urăsc „pe bune”.

BLESTEMUL MOŞTENIRII LATINE

„Othello e ăla negru? … Rasistule!” („Is Othello the black one? … You racist!”)

Dacă tot pun desene satirice, mi-am adus aminte şi de un banc pe care îl reinterpretez aici.

Cică Bob şi Bill stau pe prispă în Vestul Sălbatic şi se uită în zare scuipând tutun. La un momentat Bill vede că apar la orizont Cei 7 Magnifici şi îi zice lu Bob:

– Băi Bob, îl vezi tu pe călăreţul a care vine spe noi?

– Băi Bill, toţi sunt călăreţi …

– Ăla cu sombrero …

– Toţi au sombrero băi Bill!

– Ăla cu eşarfa …

– Toţi au eşarfă, Bill!

– Bine atunci, ăla cu vesta descheiată …

– Bill, toţi au vestele descheiate !

Se enervează atunci Bill, scoate revolverul şi trage toate cele şase gloanţe şi omoară pe 6 dintre magnifici …

– Bob, acum îl vezi pe călăreţul ăla care venea spre noi?

– Da, Bill, ce-i cu el?

– Ai văzut, băi, că era singurul NEGRU între ăia şapte?

Acum e clar că „negru” din română, „sună ca dracu'” dacă îţi închipui că acest cuvânt este echivalent cu „negro” din engleză. Mai ales dacă cei care-l interpretează n-au nimic altceva în cap decât ceva fotbal. E ca şi cum ai zice că „patetic” din română e acelaşi lucru cu „pathetic” din engleză. Să ştie vorbitorii exclusiv de engleză că dacă arbitrul ăla voia să fie rasist, în limba română ar fi existat alte cuvinte decât descriptivul simplu „negru”.  I-ar fi zis „negrotei” sau cel mult „cioroi”. E drept că pentru persoanele de culoare nu avem atât de multe cuvinte depreciative ca în raport cu ţiganii pentru că români n-au avut niciodată ceva de împărţit cu aceştia. Aşa că îi identifică simplu prin „negri”, fără ca asta să fie vreo jignire. Nefiind vorba despre nicio jignire, ministrul tineretului şi sportului e un bou pentru că şi-a cerut scuze pentru că asta dă apă la moară unora care găsesc vreo culpă acolo unde nu este.

[NONCOLOUR] LIFE MATTERS

Penibilul corectitudinii politice a mai sarit un cal la meciul de fotbal PSG-Istanbul Orasul al-mare … A zis arbitrul de rezerva ca „ala negru” dintre aia imbracati toti la fel in geci verzi-inchis din echipa turca face scandal. Aia, exaltati si necunoscand sensurile cuvintelor auzite, au sarit ca arsi. Blestemul mostenirii limbii latine care n-a reusit inca sa se reformeze la standardele limbii engleze. Negru Voda cred ca se rasuceste in mormant (daca am sti unde este acel mormant am verifica) auzind cat de rasisti sunt romanii de l-au jignit intr-atata pana si pe legendarul fondator al Valahiei, facandu-l „negro” … Dar asa este cand universul se invarte fix si numai in jurul tau, oricata scoala ai avea si oricate idei fixe si paranoice ti-ar fluiera prin calota craniana. E cred ca prima oara cand folosesc o imagine care nu imi apartine. Sursa ei am lasat-o chiar pe decupajul prelucrat si este chiar cea de la Federatia Franceza de Fotbal.