DACĂ DORIŢI SĂ REVEDEŢI …

Eforie Nord. Ar fi putut să fie foarte bine titlul „Tragique 4”. Dezolant aspectul staţiunii în aprilie 2019. Arhitectura de calitate a anilor ’60 e parazitată de tot felul de improvizaţii sau de tot felul de poceli cu culori stridente. Aleea principala a staţiunii interbelice, de la pavilionul de băi de nămol al Eforiei Spitalelor către mare este compromisă urbanistic şi arhitectural dar şi prin modul de îngrijire a spaţiului public. Arhitectura interbelică e înghesuită de tot felul de excese şi de transformări dezgustătoare. Toate străzile sunt săpate şi lucrarea pare abandonată şi nici nu e clar ce-or vrea să facă. Exemplu cum nu se poate mai bun despre cum se duce o ţară de râpă, de la civilizaţie către marasm. Deci dacă doriţi să revedeţi Eforie Nord, mai bine căutaţi-vă fotografiile tinereţii sau cărţile poştale.

Reclame

TRAGIQUE 3

Sarpanta de la Notre Dame era o minune a mestesugului dulgheriei. Piese exceptional lucrate, cu grija inclusiv pentru detaliul estetic pe care nimeni nu-l putea admira in intunericul de acolo. Complexitate veche de opt secole facuta scrum din negliijenta unora. Inteleg ca incendiul a fost detectat de detectoarele de fum inainte ca el sa devina un infern dar n-a fost nimeni capabil sa depisteze sursa si sa actioneze din pripa.In sarpanta erau extinctoare de mana care ar fi permis o interventie rapida, in primele faze ale incendiului. Mai multte fotografii cu interiorul sarpantei se gasesc la prietenul meu, Camil Iamandescu (pentru cine foloseste facebook, altfel nu le vedeti)

AMBASADA VIORICHII

Cred ca_cocoana nu a inteles ca nu e o problema de prietenie sau de neprietenie a-ti plimba ambasada prin tara gazda. Problema e legata de faptul ca tara gazda considera ca are capitala intr-un teritoriu ocupat si nerecunoscut de comunitatea internationala, care a decis altceva in urma cu peste 70 de ani, inca inainte de a recunoaste formarea statului Israel si nu s-a razgandit niciodata. Discutiile publice din tara noastra se rezuma la aspecte pur formale si superficiale, par sa ignore aspectul esential, aspect de care Regele Iordaniei a tinut cont cu certitudine atunci cand a decis sa nu mai vina in Romania. Dar, in conditiile maximei ipocrizii mondiale, nu trebuie sa ne miram. Toti aia care numara zilele si anii de cand rusii si-au luat Crimeea inapoi (o ocupasera inca din 1783 si numai printr-o hachita de-a lui Hrusciov a fost trecuta in granitele Ucrainei in mod artificial, populatia fiind de mult rusificata pana la o proportie de 60%) au pierdut sirul celor peste 50 de ani de cand Israel a ocupat Cisiordania si a inceput sa-i enerveze pe arabi tot construind colonii pe acolo. Plang pe umarul Ucrainei ca si-a pierdut un teritoriu artificial cuprins in granitele sale dar nu plang deloc si pe umarul Romaniei, pentru ca Ucraina ocupa Bucovina de nord sau Insula Serpilor. Ipocritii sunt aia care considera OK ruperea Kosovo din Serbia prin referendum dar nu accepta acelasi lucru pentru Crimeea si probabil ca n-ar accepta in ruptul capului ca din Spania sa se rupa prin acelasi mod Catalonia. Vorba aia, ori suntem golani ori nu mai suntem!

Deci as zice ca nu numai ca_cu o Viorica nu se face primavara dar chiar vine o teribila iarna prin grija ei …

TRADIŢIONALA URARE „PIAŢĂ DE PIATRĂ!”

Am comentat (acum s-a schimbat fundalul acolo) despre modul în care a fost amenajată Piaţa Prinţul Eugen, azi Piaţa Libertăţii (deşi ar trebui să se cheme din nou cu Prinţul Eugen sau cu primăria veche). Dl. arh. Sturdza face lucruri sensibile de obicei dar când dă cu băţul în baltă o face cu sete, mai ales când nu se ocupă el direct. E o piaţă din categoria „deşertul de piatră”, cum numesc eu de obicei ceea ce a ieşit şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. O uriaşă ţintă caricaturală pentru un eventual atac aviatic, probabil. Nicio legătură cu marcarea axului primăriei vechi prin statuia din centrul ţintei, nici cu vestigiile arheologice ce au rămas neexploatate cum trebuie, nici evoluţia urbană cu amenajările plantate trecute nu se pot citi. Pe scurt, o amenajare total lipsită de sens în contextul unui spaţiu cu atâtea valenţe istorice care ar fi putut fi folosite … Cu oarece copaci la ghivece din lemn (la nivel de octombrie 2018), pentru a accentua ridicolul.

DESPRE TICĂLOŞIE

Pentru că nu pot să fiu convins că ăştia sunt atât de idioţi încât să nu înţeleagă ceea ce citesc (deşi ăsta e fenomenul remarcat şi de Băsescu, şcoala produce idioţi), atunci sunt convins că răstalmăcesc totul din ticăloşie, într-o publicaţie cu lungă tradiţie în ticăloşie (îndeosebi băsistă). Aseară târziu, la A3, se sugera că referirea Oanei Bogdan la „grupuri” ar avea o conotaţie sexuală. Hai să zicem că fondarea statului Israel se bazează pe astfel de grupuri care, fără să aibă o proprietate individuală ci una de grup (numită kibbutz), au regenerat până la urmă statul evreilor. În imagine e primul kibbutz, unde s-a născut şi al doilea copil al unei astfel de comunităţi de colonişti evrei, mai târziu una dintre figurile cele mai importante în istoria militară şi diplomatică a acestei ţări.

ZIUA ÎN CARE A ÎNCEPUT SFÂRŞITUL

Ziua fatidică în care ticăloşii s-au urcat peste un popor în care încă mai conta bunul simţ şi onoarea. Azi ticăloşia este bine înfiptă în fibra neamului şi n-avea cum să fie altfel după ce în ’89 Iliescu s-a pus „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” pentru a continua ce s-a decis de afară în ’45. Să nu ne amăgim. S-a decis la Moscova dar complici au fost la Londra şi la Washington. Azi suntem o turmă şi cred ca, la modul colectiv, ne merităm soarta din plin. La modul individual, unii dintre noi poate că suntem doar victime colaterale. Meritorii şi alea …