SHOW ME YOURS AND I’LL SHOW YOU MINE!

Umbla vestea bucuriei unui certificat de vaccinare care ar rezolva treaba. Zice o stire asa: „Atunci când călătorește, orice cetățean al UE sau orice resortisant al unei țări terțe cu reședința sau șederea legală în UE care deține o adeverință electronică verde ar trebui să fie exceptat de la restricțiile privind libera circulație în același mod ca și cetățenii din statul membru vizitat.” Eu remarc o mica dilema. Sau poate am eu boala aia a analfabetismului funcțional, cine știe? Pare ca certificatul e facut ca sa ii asigure pe cei din tara gazda ca cei care vin din alta tara nu-i contamineaza, din moment ce elimina niste restrictii. Dar, pana la urma, faptul ca ai fost vaccinat sau ca ai avut boala si acum ai anticorpi nu garanteaza ca nu ai putea fi la o adica purtator al virusului. Prin urmare, daca le poti aduce virusul in casa cu certificatul in buzunar, atunci pe cine ajuta un asemenea certificat? Ca restrictiile privind libera circulatie vizeaza eliminarea riscului ca omul restrictionat sa raspandeasca virusul, ceeea ce, dupa cum am inteles, o poate face in continuare si vaccinatul sau autoimunizatul, ca simplu purtator. In sensul ca, desi cei vaccinati vor avea de patru ori mai putina incarcatura virala, asta nu inseamna ca nu ar avea in continuare ceva de transmis. Asa cum au zis si altii, cum ca nu e clar efectul asupra transmiterii („mitul 23” de aici).

In imagine este un detaliu al polipticului de la Biertan, cu scena ce il reprezinta pe Iisus in templu, la 12 ani. Trei invatati isi aratau unul altuia certificatele de stiinta de carte. Imi place ca unul dintre invatati era asa de suparat de raspunsurile primite incat se apucase sa isi rupa singur scriptura.

COMUNISM CU FĂŢĂRNICIE UMANĂ

Unii poate sunt prea tineri ca să îşi amintească faptul că în comunism este esenţială standardizarea vorbirii într-o formă numită „limbă de lemn”. La capitalişti asta se cheamă „corectitudine politică” dar, în esenţă, tot o formă de gândire totalitară este şi asta. În trecut nu vorbeam de minorităţi etnice ci de „naţionalităţi conlocuitoare”. Nu puteai să te adresezi cuiva cu „domn” sau „doamnă” din moment ce toţi trebuia să fie „tovarăşi”. Cum să spui „angajat”, când omul era clar „în câmpul muncii”? Iată că azi ne îndreptăm spre bizarerii pe care eu le consider grozăvii de-a dreptul, nu o simplă limbă de lemn. Chestia asta cu teama de a mai spune „negru” din cauza BLM. Deja de multă vreme ne controlăm să nu mai zicem cumva „ţigan” ca să nu devină asta „discriminare” (SIC!). Să nu cumva să flirtezi cu cineva, că cine ştie ce MEETOO te paşte pe urmă. Cum să spui despre cineva că are un „comportament autist” când sunt atâtea organizaţii caritabile care ţi-ar lua gâtul pentru asta? Acum teama de a mai zice „mamă” sau „tată” pentru că asta ar fi „limbaj sensibil” în administraţie … Băi, sunteţi normali la cap acolo în hardughia aia de la Bruxelles !??

SĂ NE RESPECTĂM STEAGUL CHIAR ŞI CÂND SUNTEM „PATRIOŢI”!

De multe ori mă enervează patriotismul suporterilor din diverse tribune fiindcă au prostul obicei să ţină steagul cu susul în jos, pentru că nu avem precum grecii un reper mai clar. Adică ai nostri îl arată aşa cum au fost îndoctrinaţi la grădiniţă, unde li s-a spus în mod repetat că steagul nostru este „roşu, galben şi albastru”. Steagul este invers, „albastru, galben, roşu”, chiar dacă nu sună la fel de melodios. Dar aşa este, la lance sau la catarg se leagă cu partea albastră, nu cu cea roşie. Că la suporteriţe mature neştiutoare e acceptabil (sau nu, căci bănuiesc că grecii s-ar supăra să arate steagul cu crucea ţinută în colţul stânga-jos), atunci când asta apare în nişte simulări grafice cu vasele cele noi ale pazei de coastă, deja cam seamănă a insultă (imaginea de mai jos luată dintr-un articol Hotnews).

„PRIMELE CAZURI DE TRANSMITERE A GRIPEI AVIARE DE LA PASĂRI LA OM”

Am auzit ştirea asta de dimineaţă şi mi-am amintit de „raclatul lingual de pe limbă” despre care spunea o persoană de la registratura unui cabinet de analize medicale … Păi gripa aviară este specifică păsărilor aşa că era suficient să spună „primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om”. Am fi bănuit şi noi care era originea. Mi-am adus aminte că fix în urmă cu 8 ani (şi o zi), între primele postări pe acest blog făceam loc unor gâşte. Mai aveam şi un al treilea cadru, mai puţin relevant. Dar a devenit relevant acum, aşa că le completez pe celelalte două. Folosesc poza şi total neprelucrată, aşa cum a căzut din camera foto.

ĂLA NEGRU

A scăpat arbitrul Colţescu de penibila acuzaţie de rasism în urma circului gratuit făcut de ăia de le Başakşehir Istanbul. S-au prins la UEFA că, deşi a cotropit masiv limba română, limba engleză nu este înca standardul lingvistic al lumii. Adică „negro” în engleza de peste ocean a căpătat altă semnificaţie chiar dacă are aceeaşi rădăcină latină cu cuvântul „negru” din limba română. Dar tot aşa e şi râul sau statul Niger sau cuvântul italian „nero”… Dar ăia de la Başakşehir nu sunt doar circari, pare că sunt şi bătuţi în cap. Am voie să zic asta? Ăla negru din poză e un răsfăţat …

MONSTRUOASA DESFIINŢARE

Casa din imagine, din strada Ernest Broşteanu nr. 6, era cu siguranţă pe această stradă în 11 februarie 1866, când debarcarea lui Alexandru Ioan Cuza (de către ceea ce unii au numit „monstruoasa coaliţie”) s-a produs ca urmare a loviturii de stat date ca replică la lovitura lui de stat din 1864. Casa arăta încă bine în urmă cu 10 ani, avea tencuielile originale, învelitoarea fusese relativ recent schimbată … Dacă arată aşa astăzi, cred că e numai pentru că e una dintre clădirile care trebuie „autodemolate” pentru că o desfiinţare legală în zona protejată ar fi probabil greu de obţinut. Sau care trebuie „demolată preventiv”, înainte sa zică cineva că ar trebui totuşi considerată monument istoric. Ştiu că era în picioare la 1866 pentru că apare indicată pe planul de aliniere al străzii datat 1869 iar după cum se poate vedea în zonele de tencuială căzută, cărămida este una relativ îngustă. Standardizarea cărămizilor în Bucureşti are loc după anul 1856 astfel că, pe baza acestor indicii şi a aparenţei clădirii, casa a fost probabil construită în jurul anului 1850.

RIVE GAUCHE

Am rămas (cu) mască aflând cum cineva a fost angajat la Apele Române, pe un post la Departamentul de apărare împotriva inundaţiilor (!!!) din zona Bârladului. Era cineva care nu numai că nu ştia ce-i aia un debit de apă dar când a fost întrebată care e malul stâng şi care e cel drept al unui râu, a răspuns candid: „Am făcut în anul II de facultate … legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.” De fapt, toate celelalte răspunsuri ne arată că era vorba doar de o pipiţă tâmpă a cuiva. Eu ştiam sigur că sunt pe malul stâng al Senei când am făcut această fotografie. E într-o dezvoltare care se cheamă chiar „Paris Rive Gauche” (poate special ca să nu se rătăcească persoane din astea) şi reprezintă şantierul de recuperare a fostei uzine de aer comprimat, realizată în 1890 în temeiul unui brevet al unui inginer franco-vienez, pe nume Victor Popp. De atunci a trecut multă apă pe Sena, într-un debit de nu ştiu exact câţi metri cubi pe secundă … dar sunt cam multe secunde în 15 ani.

O PATĂ

Aici e una de culoare. Dar eu mă refer la pata de pe obrazul celor care derulează acest proiect – investitor şi constructor deopotrivă. Şantierul merge în pas de melc. Nici măcar cu anul de amânare al campionatului de fotbal nu îi văd să termine la timp. Şi e vorba şi de nesimţirea constructorului care nu şi-a putut organiza lucrările astfel încât să elibereze mai repede carosabilul de organizarea de şantier care sugrumă Calea Giuleşti. Putea să îşi concentreze eforturile astfel încât să termine întâi aripa spre această arteră şi pe urmă să îşi vadă de treabă în incinta lor. Putea să controleze camioanele ca să nu mai iasă pline de noroi în carosabil. Putea ca atunci când lucrează sporadic nişte ore sâmbăta ca să nu dea vârtos din ciocane la 7 dimineaţa şi după o oră să poată lucra în linişte, adică o chestie de organizare pe care o constatam şi în timpul demolării stadionului vechi. Atunci a fost la fel, muncă cu ţârâita şi toate pickhammerele active în toiul nopţii aşa că le-a luat excesiv de mult ca să finalizeze lucrarea cu mâna de oameni cu care au lucrat. Şi în final, însăşi demolarea stadionului vechi, pentru care era o cerere de clasare ca monument istoric pentru că era ultimul stadion cu influenţa art-deco de dinainte de al doilea război mondial care avea şi o încărcătură memorială, tot o pată pe obrazul administraţiei este. Era loc berechet să facă un stadion nou în altă parte în tot Giuleştiul şi Crângaşiul … Că tot e lipsă de baze sportive, ceea ce înseamnă că vechiul stadion putea fi folosit pentru alte activităţi sportive, care nu aveau nevoie de aducere la standardele necesare stadionului nou (ce ţineau în mod esenţial de capacitatea de evacuare a unui număr crescut de spectatori) astfel că ar fi permis păstrarea şi restaurarea celui vechi.