DE CE TE GRĂBEŞTI !?

Recenta criză politică a adus discursuri publice de o demagogie mai greţoasă ca niciodată. Bineînţeles, primează tipul de discurs neobăsist (cei mai scârnavi băsişti sunt cei care au acaparat PNL), ăla în care apare câte un pixel albastru (ori vreo semnatură scanată, după caz), în care viteza mâinii are parte de calcule speciale, în care lumea trebuie convinsă că albul e negru şi viceversa. Invitaţii la dialog şi la renunţare la orgolii venite tocmai din partea stăpânilor tupeului. În fine, perioada asta mi-a adus aminte de un banc ce-l ştiu din copilărie, legat de culmea tupeului. Cică această culme este să împingi o băbuţă pe scară doar ca să o întrebi pe urmă de ce se grăbeşte aşa. În imagine e scara ce coboară la staţia de metrou Abbesses din arondismentul 18 din Paris. De coborât în cadru coboară nevastă-mea; nu insinuez nici că ar fi băbuţă (sau că ar fi fost în 2009) şi nici că aş fi avut tupeul ca să o împing pe scară.

RIVE GAUCHE

Am rămas (cu) mască aflând cum cineva a fost angajat la Apele Române, pe un post la Departamentul de apărare împotriva inundaţiilor (!!!) din zona Bârladului. Era cineva care nu numai că nu ştia ce-i aia un debit de apă dar când a fost întrebată care e malul stâng şi care e cel drept al unui râu, a răspuns candid: „Am făcut în anul II de facultate … legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.” De fapt, toate celelalte răspunsuri ne arată că era vorba doar de o pipiţă tâmpă a cuiva. Eu ştiam sigur că sunt pe malul stâng al Senei când am făcut această fotografie. E într-o dezvoltare care se cheamă chiar „Paris Rive Gauche” (poate special ca să nu se rătăcească persoane din astea) şi reprezintă şantierul de recuperare a fostei uzine de aer comprimat, realizată în 1890 în temeiul unui brevet al unui inginer franco-vienez, pe nume Victor Popp. De atunci a trecut multă apă pe Sena, într-un debit de nu ştiu exact câţi metri cubi pe secundă … dar sunt cam multe secunde în 15 ani.

STÂLPUL SOCIETĂŢII 13

Data trecută scriam despre primitivismul fundamentaliştilor religioşi. Acum să ne întoarcem şi către libertatea de expresie dusă la extrem. „J’etait Charlie Hebdo” pentru că aduceam în discuţie această libertate. Dar câteodată se sare calul fără nicio fineţe. Nu ştiu în ce autobază şi-or fi mutat sediul însă ultima lor ispravă, cea cu Erdogan, cam este de mare prost gust şi fără dâră de umor. Oricât de mitocan ar fi fost ala, nu se cade să răpunzi cu o mitocănie şi mai mare. Care încă o dată o spun, nu are strop de haz. Dar pune paie pe foc.

Stâlpul din imagine se află, evident, pe o stradă din Paris. Mai bine spus, a fost acolo cândva.

INFERNUL DIN ZGÂRIE NORI

A fost odata un film din reţeta „dezastre” pe care le produce Hollywood-ul. Dar astea chiar se întâmplă, cum s-a întâmplat de multe ori, cel mai recent fiind în Coreea de Sud. Cazuri grave au fost şi în Anglia, mai puţin grave în Spania dar chiar şi la noi. De regulă e cu „din fericire nimeni nu a murit” dar cu toate astea urmările sunt de lungă durată. Pe bd. Carol şi acum, după mai bine de 10 ani, stă un turn în nefolosire. Problema trebuie să fie în materialele compozite folosite la izolaţia termică, motiv pentru care am considerat întotdeauna o prostie placarea blocurilor cu polistiren extrudat, material a cărui ignifugare nu ştiu cum e verificată sau cât de eficientă este. Mai ales când printre instrucţiunile explicite de depozitare şi folosire se avertizează a nu se depozita în soare, lângă surse de foc şi să nu se utilizeze flacără deschisă la montaj. Bine, pe acolo se spune că e şi ecologic şi reciclabil, ştim însă cu toţii cu zboară bobiţele ani de zile prin mediu, ba chiar că au fost culese de prin sistemele digestive ale unor animale moarte …

În cadru este o imagine a turnului Montparnasse, un şoc în Paris la vremea lui, adică exact din anii în care apărea filmul cu care am început. Unii ar fi desemnat acest turn a fi a doua cea mai urâtă cladire din lume.

SCULPTURI MAI PREGĂTITE PENTRU MASE

„A înnebunit lupul!” zicea o reclamă din anii ’90.

Democraţiile model au luat-o razna complet când masele au început să intre în ciclicitatea istorică ce ne-a dat multe barbarisme de acest fel, implicând distrugerea monumentelor „călăilor”. Eu am mai zis că eroii unora sunt călăii altora şi viceversa dar mi-am luat palme peste bot pentru asta. Mă reţin să mai emit păreri pentru ce văd la televizor că se întâmplă pe tărâmul democraţiei făgăduite, în America. Pentru că n-am fost acolo şi pentru că, fiind român, ar trebui să-mi autocenzurez puţin părerile pentru că … pentru că. Au început cu simbolurile „Dixie”. Acum văd că le-a căşunat până şi pe Columb, pe filmul „Pe aripile vântului” … Nu mă mir, cum am zis, istoria e ciclică. Iar când implică mase furioase şi profund inculte, folosite de nişte unii ca rampe de lansare proprie, acesta este rezultatul. „Sans-culottes” au ras monumente întregi la revoluţia din 1789, prostimea bolşevică a dat lumea peste cap cu totul în 1917, purtătorii de cărticele roşii ale lui Mao au făcut ravagii prin patrimoniul propriei lor ţări produs în perioada „incorectă politic”, talibanii au aruncat în aer o statuie uriaşă a asupritorului Budha, ISIS a aruncat în aer oraşul antic şi păgân Palmyra. Barbaria n-are limite când prostia şi incultura se împrăştie în rândul maselor cu furie, ceea ce azi e mult mai simplu cu instrumentele aste de tip Matrix ale „reţelelor sociale”. Pentru că trăim „in the era of smart phones and stupid people”. „Stupid people” era aluatul pe care-l frământau oameni ca Silviu Brucan. Marcaţi de un maxim tupeu, precum Mihail Şora, care îndrăznea să apară într-o reclamă în care spunea că „ei” ne-au aruncat în întuneric. „Ei” sunt ăia care au topit – ca ăştia de-i vedem azi la televizor – toate statuile marilor oameni ai istoriei „burghezo-moşiereşti”, începând cu Carol I, votat după ani românul mai mare decât Eminescu sau Mihai Viteazu. Cât de tupeist trebuie să fii să vorbeşti despre „ei” când în epocă „ei” era de fapt chiar el însuşi!? Ca Joe Biden care, cu un tupeu infinit,  folosea moartea nefericitului ăluia de Floyd ca să cheme la lupta de clasă! Păi băi nesimţitule, ăla a murit în oraşul în care toţi de la butoane – guvernator, primar, şef al poliţiei –  sunt chiar din partidul tău! Nu e cazul să vorbeşti de schimbarea lumii cu pianu’ tragic pe fundal.

E dezgustător!

A înnebunit lupul … 

În imagine am folosit o statuie a unui celebru sculptor francez, a cărui găselniţă este de a reprezenta în bronz oameni cu părţi lipsă. El ar trebui să facă toate statuile publice de acum înainte, să fie mai uşor de distrus mâine, când li se va mai năzări unora vreo corectitudine politică. Mâine-poimâine te trezeşti apoi că ar trebui din proprie iniţiativă să-ti închei scrierile cu „Trăiască lupta pentru pace!” (deşi nu-ţi impune nimeni asta în mod direct), nu care cumva să creadă cineva că dacă nu te aliniezi eşti contrarevoluţionar, reacţionar, duşmanul poporului, poate chiar anti-american, „Doamne, apără şi păzeşte!” …