DE MÂNTUIALĂ

Mântuială-mântuire, fortuit-forţat, locaţie-loc, expertiză-experienţă … limba noastră-i o comoară, aşa că toată lumea o jefuieşte din când în când folosind cuvinte ce par că spun ceva dar care de fapt au alt sens. Recunosc mereu că sunt Grinch. Sărbătorile îmi dau mereu angoase. Fiind ajunul, am zis să postez o biserică în ton cu angoasele mele. La Romchamp e capela proiectată de Le Corbusier, unde am fost în urmă cu aproape 25 de ani ca să constat că nu mi-a produs nicio exaltare. Un obiect foarte interesant dar cu totul departe chiar şi de minima mea religiozitate. Nu zic că a fost făcută de mântuială. Fotografiile mele – da, au fost cam de mântuială şi încadrate şi executate. Nici faptul că a trebuit să scanez fotografiile fizice nu a ajutat foarte mult. Deci cam de mântuială, mai puţin de mântuire.

ACTOR, REVOLUŢIONAR, MINISTRU …

Ion Caramitru a fost un om complex, mai complex decât ce-am cuprins în titlu. De pe partea mea de Revoluţie din ’89. Mi-a părut rău pentru că nu s-a implicat mai tare şi că nu a forţat curătarea PNŢcd de lichele pentru a salva acest fost partid sau pentru că n-a candidat la preşedinţie prin anii ’90. A fost cel mai bun ministru al culturii din ultimii 30 de ani. În mandatul său, România a înregistrat un record mondial în ce priveşte numărul de obiective înscrise in lista patrimoniului mondial UNESCO într-o singura sesiune, in 1999. Generând acest potenţial precedent, UNESCO a şi modificat procedura astfel că numărul de obiective pe care un stat îl poate înscrie într-un an a fost redus azi la unul singur. Actorii l-a acuzat că a acordat o atenţie mai mare patrimoniului decât artelor spectacolului în mandatul său de ministru. A fost un prieten al patrimoniului. În imagine, Ion Caramitru are cuvântul la deschiderea unei expoziţii a Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumentel Istorice din România, expoziţie găzduită în spaţiile TNB. Nu pot să spun că l-am cunoscut cu adevărat deşi am avut ocazia să îi strâng mâna de mai câteva ori. Dar pot să spun că societatea e mai săracă de ieri.

AR FI FOST O ZI DE ZAIAFET …

… dar nu este. Azi ar fi împlinit tata 84 de ani şi, ca în fiecare an, mă gândesc că nu exista niciun motiv să nu fi putut să trăiască şi acum. De aceea folosesc o imagine dintr-o biserică aflată în Curemonte, departamentul Corrèze din Franţa. E o poză mai modestă pentru că e făcută cu un aparat de rezervă, o glumă din gama Canon. Dar măcar e făcută când tata era în viaţă.

ZEN 8

Poza nu-i facuta de mine dar e ca si cum ar fi a mea pentru ca e facuta de consoarta, care mi-a si dat voie sa o utilizez aici. Altfel, cum ar fi trebuit sa spun cuiva intr-o replica inutila, imaginile (foto ori grafica) de pe acest blog imi apartin 99,66 %. Restul or mai fi ceva capturi de ecran la care se adauga premiera asta de azi …