ZIUA MEA NEAGRĂ

Al nouălea an în care îl comemorez pe tata. E ziua mea tristă din an. Una dintre ele dar sigur cea mai tristă.  În imagine este primăria unei localităţi din Ilfov, Chitila. Folosesc imaginea asta pentru că exact în urmă cu 40 de ani se înfiinţa Sectorul Agricol Ilfov. Pentru că ne mutasem deja de 4 ani în Chitila, tata a obţinut transferul de la serviciul de urbanism din primaria capitalei şi devenea astfel primul arhitect şef al noului sector. Bătea zilnic drumul (vara o făcea cu bicicleta) până la Baloteşti, unde era centrul administrativ. A fost dat afară şi a fost şomer două săptămâni în 1983 pentru că în perioada în care erau oprite autorizările pentru case individuale, el a semnat o astfel de autorizare. De fapt nu atât pentru că a semnat autorizaţia ci pentru că, atunci când a fost certat de secretarul de partid, a spus că autorizaţia era pentru o familie de 7 oameni care se înghesuiau în două camere, având nevoie să mai facă încă o cameră amărâtă. Şi pentru că a adăugat că „dacă la Tunari se poate, am considerat că se poate şi aici”. La Tunari construia o casă un nepot al lui Ceauşescu, nestingherit de nimeni…

ACE ŞI CIRC

Duminică dimineaţa, chiar înainte de ora 10.00, am făcut prima doză de vaccin Astra Zeneca. Pe seară începeam să am temperatură şi frisoane, pe la două noaptea aveam 39, toată ziua de luni m-a durut capul şi am avut o uşoară stare de greaţa, mai ales că nu putusem să dorm decât vreo oră. Marţi dimineaţă încă aveam 37,7 dar acum am scăzut la 37,3 ceea ce e o temperatură pe care eu nu o resimt dar de care ştiu pentru că am mai verificat de curiozitate. Pozele sunt de la Circul Metropolitan (fost „de stat”, fost „Globus”), unde este centrul de vaccinare unde mi-am făcut programarea. Învelitoarea arată urât pentru că nu au ştiut să o facă aşa cum s-a făcut în prima zi şi cum ar fi trebuit să o facă, având în vedere că e monument istoric. De fapt, chiar şi tâmplăria nouă arată total nepotrivit faţă de cea originală. Despre construcţia circului la începutul anior 1960 există o prezentare amănunţită aici.

STAIRWAY TO HEAVEN

Sper ca 2021 să fie unul mai bun ca ce-am lăsat în urmă, pentru toţi cei care ar rătăci pe blogul meu în anul care a început. LA MULŢI ANI! Imaginea este o fotografie scanată, cadrul l-am surprins la Suceviţa, în urmă cu 20 de ani şi culorile s-au cam modificat. Este reprezentarea scării lui Iacov de pe faţada de nord, frescă din ultimii ani ai sec. al XVI-lea. Face parte din lista patrimoniului mondial UNESCO, Suceviţa fiind ultima mânăstire înscrisă, ca extindere a poziţiei anterioare care se referea doar la bisericile construite şi pictate în sec. XV şi primii ani ai sec. XVI. Am avut noroc când am surprins cele trei măicuţe care se uitau la scena cu pricina.

PS: Abia acum mi-am adus aminte de o posibila legatura cu o poza mai veche 🙂

AM BRASARDA MEA, NU-S PIONIER!

Din 22 decembrie am purtat aceasta brasarda. Dimineata am facut drumul protestului de la ICEM/IPROMET pe traseul: Constructorilor, Crangasi, Giulesti, Orhideelor, Dinicu Golescu, prin fata Garii de Nord, Grivitei, Victoriei si am ajuns in Piata Palatului tocmai cand venea elicopterul fugii „odiosului dictator si sinistrei sale sotii”. Pe seara ne-am pus brasardele si am luat (din stocul „garzilor patriotice”) cate un Kalashnikov  blocat pe pozitia „foc cu foc”, cu 5 cartuse, sa pazim institutia de „teroristi”. Am tot pazit-o, colegii mai faceau si „filtre” pe la metrou la Crangasi … Ce naiv, poate chiar tampit am fost … Nu am fost naiv in seara de 21 la Inter si in dimneata de 22, in puhoiul format initial dintr-o mana de oameni care striga „Nu va fie frica, Ceausescu pica!” sau „Veniti cu noi!” catre toti privitorii de la balcoane. Nu, nu atunci, ci aproape imediat dupa. Dar oricat de tampit m-as simti acum, brasarda asta am pastrat-o ca pe un simbol al libertatii mele de dinainte si de dupa 22 decembrie 1989. Si ca semn ca am avut niste sperante candva … deja in negura timpurilor.