CU TOŢII NE DORIM SĂ FIE BINE CA SĂ NU FIE RĂU

Curg urările de bine pentru 2023, un an care se preconizează a fi unul care o să ne dea multe bătăi de cap … Să vedem cum o să fie, ca să-l parafrazez şi eu pe “rege”! În cadru este o imagine pe care o vedeau unii în Veneţia când treceau dinspre bine spre rău. Oricât de frumoasă era imaginea, ei tot suspinau. Ca să arăt că încă mai exist, am publicat şi dincolo ceva cinic după mai bine de doi ani de absenţă.

ACRU CU NUANŢE DE AMAR

Bănuiesc că avansarea în vârstă are acest efect. Să vrei să nu mai auzi de nimeni şi să te tragi în colţişorul tău. Nu ştiu dacă este şi cazul acestei locuitoare a Veneţiei, ieşită pe terăsuca ei minimală, plasată deasupra vânzolelii permanente de pe străduţa care are pe acel vino-ncoa’ explicit exprimat prin semnul cu “alla ferrovia”. Azi cică se fac 10 ani (de fapt pe 16) de când am iniţiat blogul, pe care îl mai ţin încă în activitate dintr-o pornire inexplicabilă şi în ciuda faptului că sunt conştient că nu interesează mai pe nimeni.

REGELE MULTOR SATE ŞI AL MULTOR STATE

Deplângem moartea reginei Elisabeta a II-a din foarte multe motive şi televiziunile s-au străduit să le disece pe toate. Cel mai important cred că este acela că, odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a, pare că aproape că am încheiat toate socotelile cu secolul XX (deşi ştiu că nu e aşa, pentru că românii încă mai au nişte stalinişti care n-au dat până la urmă nicio socoteală, chiar dacă ăia nu contează în lume). Noul Rege Charles al III-lea nu numai că ne pune în secolul XXI dar ne mai ţine încă şi în epocile mai vechi, care-i plac atât de mult. Nu degeaba are nişte proprietăţi în sate din România. În imagine e casa sa din Viscri, unde este cel mai aşteptat rege din sat, cu siguranţă. God Save the Queen! God Save the King!

TIMPUL NE PUNE CRUCE PÂNĂ LA URMĂ

Ştiam pe cineva fără să ne cunoaştem. Ne urmăream blogurile reciproc, ocazional mai comentam unul altuia. Cateodată mai acid, câteodată mai calin. Scriitorul Erwin Lucian Bureriu din Timişoara avea câteva subiecte predilecte pe blogul său. Dragostea de America, unde fiul şi nepotul s-au rupt de România. Sau relativul dispreţ faţă de regăţeni, superioritatea Timişoarei în toate faţă de Bucureşti. Nostalgia după imperiul austro-ungar, care a făcut totul în timp ce regăţenii n-au făcut nimic. Repulsia faţă de pan-slavismul în care ruşii şi sârbii îşi dau mâna peste ţară (care cu un pic de şansă ar fi putut fi Republica Banathia). Despre dirijori, mari compozitori ai muzicii clasice … În fine, articolele sale erau cu o frecvenţă ridicată chiar dacă uneori mai erau reluate în buclă. În contextul ăsta, la un moment dat am observat că articolele s-au oprit. După o vreme am pus o întrebare în ultimul său subiect, de pe 5 iulie, legată bineînţeles de starea de sănătate. Trecuseră trei săptămâni de la ultimul articol, am rămas în moderare şi atunci am bănuit că se întamplase ceva. Am folosit instrumentul tuturor disponibil şi aşa am dat peste anunţul filialei Uniunii Scriitorilor Timiş, care anunţa încetarea sa din viaţă. Moartea, până la urmă, este absolut inevitabilă, important este cât persistă memoria cuiva.

Fie-i odihna veşnică şi o memorie îndelungată şi pozitivă!

Am ilustrat cu o biserică din Theologos, Thassos.

UŞILE DE DUMINICĂ 349

Sunt o multime de icoane facatoare de minuni (unele facatoare de lumini, dupa caz) in tara si una isi incheie astazi un mic pelerinaj facut in cautare de ploi. Si usa de la Prejmer din imagine ar putea fi una facatoare de minuni, daca ar si putea cineva iesi pe ea. Am mai facut referire la asta cand am aratat-o fotografiata din interiorul bisericii. Atunci am aratat-o si cu gandul la tata, pe care, printr-o coincidenta poate, l-am si visat noaptea trecuta …

LOCURI GOALE …

Rămân locuri goale în jurul nostru. Tata ar fi putut serba azi 85 de ani dar a lăsat un loc gol în urmă cu 10 ani. Postarea este în memoria lui. Poza cu locurile neocupate din imagine este făcută în 2011 în vechiul Palat al Camerei Deputaţilor, monument istoric. Azi este Palatul Patriarhiei şi, în urma unei “atente restaurări”, a pierdut câteva detalii odată ce întreg mobilierul a fost înlocuit cu totul în loc să se fi refăcut doar tapiţeria. Dar aşa e când sunt mulţi bani în joc, ce trebuie să aibă justificări pentru a fi cheltuiţi. Aşa arată azi:

“DECÂT” O UMBRĂ A CE ERAM

Pe zona de grilaje ale ventilaţiilor curţilor de lumină de la extinderea muzeului craiovean de artă unde este expus Brâncuşi.

IAR DIN NOU

In copilarie ma distra de fiecare data cand auzeam pleonasmul asta de la o vecina care obisnuia sa si stalceasca cuvinte. Asadar am fost „iar din nou” prin Venezia, tropaind cam in fuga timp de vreo trei zile. Inevitabil, am trecut prin locuri deja umblate dar si prin unele mai putin umblate in datile trecute. Au ramas foarte multe lucruri pe care va trebui sa le vad, daca voi mai avea vreodata drum incolo.