ZIUA ÎN CARE A ÎNCEPUT SFÂRŞITUL

Ziua fatidică în care ticăloşii s-au urcat peste un popor în care încă mai conta bunul simţ şi onoarea. Azi ticăloşia este bine înfiptă în fibra neamului şi n-avea cum să fie altfel după ce în ’89 Iliescu s-a pus „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” pentru a continua ce s-a decis de afară în ’45. Să nu ne amăgim. S-a decis la Moscova dar complici au fost la Londra şi la Washington. Azi suntem o turmă şi cred ca, la modul colectiv, ne merităm soarta din plin. La modul individual, unii dintre noi poate că suntem doar victime colaterale. Meritorii şi alea …

Reclame

MÂNA ÎNTINSĂ CARE NU SPUNE O POVESTE …

nu primeşte pomană! Cam aşa şi cu partidele politice la congresul UDMR, toţi au tăbărât pe ei să le ceară susţinerea. Dar Kelemen (ştiţi deja că Hunor e prenumele) le-a zis ceva raţional, ca de fiecare dată:

„Opoziţia nu a putut şi nici nu a vrut să ne arate niciun fel de alternativă, pentru că nu avea nici şef de guvern, nici program de guvernare şi nici propuneri pentru miniştri”,

 

Vin alegerile şi tare sunt curios ce se alege de noi. Prima surpriză o să vină din Moldova, mâine. Apoi vedem şi la noi cum e cu europarlamentarele. Nu-i deloc exclus să votez cu UDMR, văzând că o persoană de tristă morală precum Daniel Barbu ar putea fi strecurat pe lista ALDE, printre două doamne respectabile care să-l treacă şi pe el strada …

SATE DE MARE DENSITATE

Cand mergi pe un drum, e normal sa te feresti de orice posibila primejdie analizand critic si obiectiv starea fiecarei parti a drumului. In societate insa, pot sa inteleg ca daca faci asta si remarci pericolele iesind din ceea ce se cheama „political correctness” sau din „mainstream”, atunci nu atragi prea multa simpatie. In ultima vreme poate chiar trebuie sa te si astepti sa fii injurat pentru asta. De aceea, am decis sa iau un pic de distanta si sa am o perspectiva putin mai detasata si ceva mai larga … In imagine e nordul Italiei, nu stiu pe unde exact dar sigur intre Milano si Verona.

ARHAISME

Îmi aduc aminte de imaginea tipică a farmaciei anilor ’70 unde se regăseau aceste scaune precum şi canapeaua de trei locuri din aceeaşi familie stilistică. În faţa lor era mereu o masă triunghiulară, cu laturile curbate uşor convex, pe care se afla câte o tavă cu o carafă cu apă alături de două – trei pahare, gata să servească oricui ar fi avut nevoie să-şi ia pastilele. Şi mirosul ăla atât de specific farmaciilor pe care nu l-am mai întâlnit de la revoluţie încoace …