A VENIT TOAMNA, ACOPERĂ-MI FAŢA CU CEVA

La Art Safari, cu fiică-mea. Deci e „acoperă-mi faţa cu ceva”, nu „acoperă-mi fata cu ceva”. Sunt bune diacriticele, păcat că nu reuşesc eu să mă obişnuiesc cu ele decât dacă scriu în word înainte să postez … La plecarea spre casă am trecut prin adunarea protestatarilor anti-mască. Discursuri caragialeşti, atât cât am reuşit să prind în urechile libere, cu faţa în continuare acoperită.

NAIN ILEVĂN

Sunt 19 ani de când nişte demenţi au deturnat nişte avioane pentru cel mai cunoscut atentat din istorie (probabil). Cum ar fi fost ca nişte brute să se urce într-un avion cu Mozart pe uşă? Bine, eu nu am pozat uşa asta neapărat pentru că Mozart ţinea în mână un bilet de îmbarcare la firma austriacă ci pentru locul nepotrivit unde s-a nimerit maneta de siguranţă pe care trebuia să apeşi ca să o ridici …

TILECUŞ

Portretul unui localnic din satul Tilecuş, comuna Tileagd, jud. Bihor. L-am pozat în timpul restaurării bisericii din lemn de acolo, făcute de dulgherii de la „Taina lemnului” conduşi de Vasile Pop, cu bani pe care îi cerusem şi care au venit de la World Monuments Fund – Samuel Kress Foundation New York. Asta era prin 2003, poza e făcută cu vechiul meu Minolta X-300, acum „decât” am scanat-o.

DIACONU 6

Asta e! Suntem ceva mai putin de 10% care vedem lucrurile asa cum le-a prezentat Mircea Diaconu in raport cu functia la care a candidat. Sunt in concordanta si cu ce a declarat aseara. Nici eu nu mai am ce sa caut in sectia de vot in turul doi. Ce sa votez? Un arogant cu aere de imparat (a se vedea cum a venit tantos la vot cu un alai de slugi dupa el) si care in afara de distrugerea pesedeului nu lasa nimic in urma lui sau o tuta care nu poate fi decat o rusine pentru partidul ei? Ma refer la faptul ca vine dupa candidati anteriori ca Iliescu si Nastase – poate foarte jos din punct de vedere moral dar nicidecum atat de jos din punct de vedere intelectual? Oricum, vorba lui Diaconu, n-as avea de gand sa votez cu ganduri d-astea de ciomageli politice, din gama anti sau pro, pe un sef care-si reprezinta partidul. Si n-as putea sa repet gestul din 2000, adica sa votez un pesedist doar pentru ca ma sperie contracandidatul. Mi s-a uscat mana de-atunci …