UŞILE DE DUMINICĂ 399

Tot de la atelierele CFR din Cluj-Napoca, o usa de la sectia de reparatii autobuze. Nu mai sunt nici autobuze nici reparatori.

CANICULA

Ai zice ca e atat de cald ca pana si cimentul se inmoaie … Si se topeste si cainele pana cand urmele lasate sunt mai mari decat picioarele 🙂

DEZASTRUL DE LA CHAUX-DE-FONDS

Am văzut la ştiri o teribilă furtună în oraşul La Chaux-de-Fonds din Elveţia soldată chiar şi cu un mort. Oraşul e mai cunoscut pentru că e locul de naştere al lui Le Corbusier, pionier al locuirii la stup, al concepţiilor comuniste în arhitectură şi urbanism şi al ideii că lumea începe de la el, motiv pentru care ar fi trebuit demolat tot ce a fost înainte (o simulare cum ar fi arătat Parisul dacă …). Aici, la Chaux-de Fonds e şi această casă de la începutul carierei sale, o casă care a costat atât de mult peste bugetul estimat încât arhitectul a trebuit să fugă de clientul său şi să se ascundă în Franţa. Am fotografiat-o în urmă cu 25 de ani, fotografia fiind chiar prima de pe filmul pe care l-am folosit, într-un cadru ce ar fi trebuit să fie amorsa filmului respectiv. Am scanat-o şi a trebut să o decupez. Pe vremea aceea, la developarea filmului şi la procesarea fotografiilor, primeai o poză martor cu toate cadrele filmului. Bineînteles, asta nu la noi ci la serviciile Kruidvat din Belgia. Poza e minuscula, pe hartie mata, usor decolorata deja.

Şi bineînţeles că nu, Elveţia NU este în Uniunea Europeană cum ar încerca să ne convingă unii “jurnalişti”

COLOR 50

Ceva din eleganţa feminină britanică, destul de şuie în general. Pozată într-o vitrină scoţiană.

UŞILE DE DUMINICĂ 398

O uşă care nu mai există, în strada Vasile Toneanu. Clădirea de la mijlocul anilor 1920, de cand s-a produs parcelarea peste o veche groapă, era una care se găsea inexplicabil în lista monumentelor pentru că era lipsită de orice valoare memorială sau arhitecturală. Era o clădire destul de tristă dar cumva onestă. Acum a ajuns ca un fel de rahat cu moţ, adică îmi aduce aminte de un vechi banc cu un rahat într-o pădure cu brazi.

FLY ME TO THE MOON 4

Alaltaieri s-au implinit 54 de ani de la prima aselenizare („aselenizare pe luna”, cum am auzit intr-un filmulet pe youtube) iar ieri s-a aniversat micul pas pentru om dar uriasul salt pentru omenire (in raport cu GMT noi eram in 21 iulie in timp ce la Houston era inca 20 iulie). Am vazut cu interes atunci transmisiunea in direct a TVR. Asa mi-a zis mama, ca au dat fuga cu mine in brate la niste prieteni, care aveau televizor … Nu stiu ce am vazut, ca eram in faza in care inca nu mi se indica varsta in luni. Oricum, desi s-a intamplat recent, e atat de departe in timp incat nu prea ne mai este clar in ce zile s-au intamplat aselenizarea si descinderea pe Luna.

BINE CĂ NU ERAM ÎN SCHENGEN!

Că altfel, toate gunoaiele austriece ar fi trecut necontrolate prin vamă în patria noastră care-şi gestionează excepţional gunoaiele (sanchi). Se pare că un fel de coincidenţă ar fi făcut ca să ne dăm seama că austriecii ne trimiteau mai demult gunoaiele lor si o făceau în mod repetat. În cadru este huzurul austriac lipsit de gunoi din piaţa orăşelului Melk, la poalele mânăstirii celebre din lista patrimoniului mondial UNESCO.

NADIA COMĂNECI ŞI GDPR

Azi cică sunt fix 47 de ani de la primul 10 curat din istoria gimnasticii feminine. Imi aduc aminte, copil fiind, lunga aşteptare până când s-au prins ce era cu nota 1 afişată pe tabela cu beculeţe care nu era gândită decât pentru afisarea a trei cifre … Apoi Nadia, cu numarul ei de concurs 73, a fost campioană olimpică şi a urcat la 14 ani pe podium! Cum ar fi fost azi să aflăm anunţul aşa: “Campioana olimpică de la această ediţie este concurenta cu nr. 73! Nu putem să vă arătăm podiumul fără să îi ascundem faţa pentru că este minoră!” Am ajuns la situaţii absurde cu excesul de interpretare a acestei reglementări europene. Fiică-mea a fost la olimpiade (nu, nu la cele sportive) la faza pe ţară şi nu am putut să îi văd rezultatele pentru că nu îi ştiam codul de concurs … Notele de la şcoală afişate doar cu numerele de înmatriculare ca să nu ştie unul cum stă celălalt. Ce cretinism (din punctul meu de vedere) ! Adică pentru a nu plânge ăia de la coadă sacrificăm o competiţie naturală, ascundem elitele. Nu mai ştie nimeni pe cine să aibă ca model, cu cine să fie în competiţie … Şi cu ocazia asta nici nu ştim exact cine şi cât de pe bune obţine rezultatele alea. Fiică-mea a ştiut, de exemplu, că singurul reprezentant al unui anume liceu a fost cu ea în sală la proba orală şi l-a auzit ce a răspuns. Pe urmă, văzând lista rezultatelor probei, cu identificare a şcolii de provenienţă, a zis că i-a părut bizar ca ăla, care s-a bâlbâit şi a mai avut şi incoerenţă în idei, a luat punctaj maxim. La fel, profitând de această manieră excesivă de a ascunde lucrurile, primăria obturează cartuşele planşelor documentaţiilor de urbanism aflate în dezbatere publică. Ca să nu mai vezi că tot felul de “oameni buni la toate” tot produc pe bani publici chestii care ne dăunează ca societate. Dar nu-i mai vezi nici pe cei care slujesc pe bani privaţi, supărând toţi vecinii. Deci sub pretextul acestei reglementări GDPR nu mai vezi cine sunt autorii unor creaţii care ne alterează spaţiul public tuturor. F[…] GDPR! Dacă ai produs ceva, atunci asumă-ţi ce-ai produs! Dacă ai obţinut nişte rezultate, obişnuieşte-te să-ţi conştientizezi nivelul şi să încerci să faci mai bine în viitor! Dacă ai plagiat vreun doctorat obişnuieşte-te că rişti să ajungi ceva ministru! În cadru este podiumul de la Montreal de acum 47 de ani, făcut ca o captură de ecran a unei imagini de la federaţia canadiană de specialitate. E prima oară când pun o imagine care nu îmi aparţine aşa că nu merit nota 10.