O PATĂ

Aici e una de culoare. Dar eu mă refer la pata de pe obrazul celor care derulează acest proiect – investitor şi constructor deopotrivă. Şantierul merge în pas de melc. Nici măcar cu anul de amânare al campionatului de fotbal nu îi văd să termine la timp. Şi e vorba şi de nesimţirea constructorului care nu şi-a putut organiza lucrările astfel încât să elibereze mai repede carosabilul de organizarea de şantier care sugrumă Calea Giuleşti. Putea să îşi concentreze eforturile astfel încât să termine întâi aripa spre această arteră şi pe urmă să îşi vadă de treabă în incinta lor. Putea să controleze camioanele ca să nu mai iasă pline de noroi în carosabil. Putea ca atunci când lucrează sporadic nişte ore sâmbăta ca să nu dea vârtos din ciocane la 7 dimineaţa şi după o oră să poată lucra în linişte, adică o chestie de organizare pe care o constatam şi în timpul demolării stadionului vechi. Atunci a fost la fel, muncă cu ţârâita şi toate pickhammerele active în toiul nopţii aşa că le-a luat excesiv de mult ca să finalizeze lucrarea cu mâna de oameni cu care au lucrat. Şi în final, însăşi demolarea stadionului vechi, pentru care era o cerere de clasare ca monument istoric pentru că era ultimul stadion cu influenţa art-deco de dinainte de al doilea război mondial care avea şi o încărcătură memorială, tot o pată pe obrazul administraţiei este. Era loc berechet să facă un stadion nou în altă parte în tot Giuleştiul şi Crângaşiul … Că tot e lipsă de baze sportive, ceea ce înseamnă că vechiul stadion putea fi folosit pentru alte activităţi sportive, care nu aveau nevoie de aducere la standardele necesare stadionului nou (ce ţineau în mod esenţial de capacitatea de evacuare a unui număr crescut de spectatori) astfel că ar fi permis păstrarea şi restaurarea celui vechi.

UŞILE DE DUMINICĂ 270

Fiind ziua „Unirii mici” am zis ca ar fi potrivita o usa din Chisinau, care a cunoscut prima dintre unirile mari si acum a ramas deoparte. Mi-ar fi greu acum sa localizez usa asta dar e sigur in preajma Bd. Stefan cel Mare, pe partea catre strada Columna, destul de probabil pe strada Tricolorului (potrivit totusi temei zilei).

LA GUGUŢĂ-N POARTĂ E-O PISICĂ MOARTĂ …

… Cine-o plânge şi-o tăcea s-o mănânce coaptă! Râdem, glumim pe teme copilăreşti parafrazate dar simptomul evidenţiat de situaţia acestui loc public din centrul oraşului Chişinău este destul de grav. E povestea pe care am trăit-o şi noi la începutul anilor 2000 şi care s-a mai domolit oarecum în amploare şi vizibilitate Mă refer la presiunea imobiliară sălbatică, ce nu ţine cont de nimic şi care presupune călcatul peste cadavre, împinsul cozilor de topor în comitetele şi comiţiile care mai pot apăra cât de cât interesul public, sponsorizarea oamenilor politici care pot sluji interesului privat mai abitir decât celui public. Ceva ce în genere definim mai larg drept „corupţie”.